La Budapesta, în anul 1907, la Tipografia Regală Maghiară de Stat, cu concursul mai multor colaboratori, apărea cartea lui Huszar Antal, cuprinzând 900 de pagini, „Românii din Ungaria. Pentru întrebuințare confidențială", autorul fiind translator la Ministerul de Interne din Ungaria. De fapt, este vorba despre „Manualul de maghiarizare"!
Românii erau, în „Fereastra Serviciilor Secrete", cum scrie generalul Aurel I. Rogojan, fostul șef de cabinet al generalului Iulian Vlad, secretar de stat al Departamentului Securității Statului din cadrul Ministerului de Interne, înainte de 1990. Deci, un general român, patriot, cel care a scris și cartea „1989. Dintr-o iarnă în alta… România în resorturile secrete ale istoriei", privind necesara clarificare a evenimentelor din decembrie 1989, de cine și cum a fost pusă la cale acea lovitură de stat, o carte a adevărurilor, generalul Aurel I. Rogojan fiind „lucrător, timp de peste 25 de ani, în acele tainice cancelarii din lumea informațiilor secrete".
Referindu-se, ca specialist în domeniu, la această „Fereastră a Serviciilor Secrete", la „Manualul de maghiarizare" a românilor din Transilvania, o lucrare confidențială, pregătită de Secția Politică a Ministerului de Interne al Ungariei, tipărit, la început, în doar 25 de exemplare, generalul Aurel I. Rogojan scrie că momentul apariției „manualului" a coincis cu „deschiderea Muzeului Etnografic al Asociației Transilvane", la scurt timp după ce „Partidul Național Român a decis reluarea activismului politic în Transilvania". Era acel moment - de după Expoziția Jubiliară de la București (1906), „prilejuită de aniversarea celor 1.800 de ani de la cucerirea Daciei de către romani", când „manifestările românești au marcat, cu răsunet, necesara unitate națională românească."
Proiectul „Manualului de maghiarizare" a românilor din Transilvania, „cu planurile strategice pentru desființarea neamului românesc", bazat „pe forța terorii, a fost, cu timpul, atent studiat și evaluat de profesorul Onisifor Ghibu".
Ce se urmărea prin acel „Manual de maghiarizare", în contextul în care Budapesta constata mișcarea, tot mai puternică, a „conștiinței naționale a românilor" și „contestarea deschisă a politicii statului ungar"? „Ungaria urmărea o nouă organizare a județelor, încadrarea Bisericii Române Unite în Biserica Romano-Catolică, lupta împotriva Bisericii Ortodoxe Române, exponent principal, esențial, al aspirațiilor românilor transilvăneni, cerând desființarea autonomiei ei, preoții, profesorii și învățătorii confesionali fiind considerați «cei mai periculoși agenți ai românismului», sistarea plății, de către statul ungar, a salariilor preoților români «nepatrioți», pregătirea preoților români doar în seminarii și facultăți teologice ungurești, desființarea seminariilor existente de la Arad, Caransebeș și Sibiu, în toate școlile pedagogice românești să fie utilizată doar limba maghiară, «Reuniunile Învățătorilor Ortodocși» să fie desființate, controlul activității fundațiilor, controlarea, de către stat, a școlilor secundare românești, adunările ASTREI să fie limitate numai la Sibiu, în prezența unui comisar guvernamental, punerea sub control a tuturor societăților culturale românești, «focare de agitație antimaghiară», eliminarea gratuităților de transport pe căile ferate, pentru ziariștii români, condamnarea acestora la temniță pentru delicte de presă, interzicerea Partidului Național Român, «factorul cel mai primejdios pentru ideea de stat ungar», dezinformarea opiniei publice europene, prin publicarea unor date statistice false, prin prelucrare, eliminarea numelui de «Ungrovlania»! Totul, pentru «distrugerea unității demografice a românilor transilvăneni», pentru a dispărea «această cangrenă politică, una care roade trupul națiunii maghiare și al țării»".
Lideri politici unguri, cu puterea în mână, dușmani ai României și ai românilor transilvăneni, precum prim-ministrul Tisza István, contele Apponyi Albert, ministru al Cultelor și al Instrucțiunii, Andrassy Gyula, ministrul de Interne, contele Bethlen István au susținut acele măsuri „de o severitate excepțională împotriva românilor din Transilvania", deoarece - spunea prim-ministrul Tisza István - „guvernele, de după 1867, au neglijat o politică energică și sistematică".
Ce prevedea, de fapt, de pildă, planul contelui Bethlen István? „Noi colonizări în Transilvania, noi agresivități de asimilare a românilor, stimularea natalității ungurilor, strămutări, în Transilvania, a ungurilor invalizi de război, a ceangăilor din Bucovina și Moldova și împroprietărirea acestora, paralizarea Băncii «Albina» din Sibiu și a altor 17 bănci românești, intensificarea exploatării resurselor naturale, lupta împotriva capitalului economic, industrial și agrar românesc, înăsprirea pedepselor pentru delicte de opinie sau de presă «împotriva statului», preluarea, de către statul ungar, a tuturor școlilor și grădinițelor, obligativitatea educației în limba maghiară, promovarea românilor în funcții publice doar în zone compact maghiare din dreapta Dunării, unificarea dreptului transilvan cu cel al Ungariei, înființarea Episcopiei Ortodoxe Maghiare, introducerea Calendarului gregorian în cele două Biserici românești." Asta ne-o doreau ei, dușmanii!
„Doar izbucnirea Primului Război Mondial și consecințele lui (n.n. pentru Ungaria) au împiedicat ca planul ungurizării totale a românilor din Transilvania, prin «Manualul de maghiarizare», să fie aplicat" - scrie generalul-patriot Aurel I. Rogojan, în cartea „Fereastra Serviciilor Secrete. România în jocul strategiilor globale", apărută la Editura „Compania", București, 2011, din care am preluat câteva citate.
Domnului general, despre ale cărui cărți, bazate pe documente secrete imbatabile, de mare importanță pentru adevărul istoric, am mai scris, ca și altădată, îi mulțumesc pentru prețioasele informații, cuprinse în acest editorial!
