UN SFERT DIN POPULAȚIA LUMII NU FACE SUFICIENTĂ MIȘCARE

Distribuie pe:

Oamenii canadieni de știință de la Universitatea „Simon-Fraser", citați de descopera.ro, susțin că un deces din 12 survenite într-o perioadă de cinci ani ar fi putut fi evitate grație unei activități fizice cotidiene, desfășurată pe durata a 30 de minute, timp de cinci zile pe săptămână.

„Studiul nostru a durat șapte ani și a fost realizat pe un eșantion de 130.000 de persoane, cu vârste cuprinse între 35 și 70 de ani, din 17 țări, iar acesta confirmă, la scară globală, că activitatea fizică este asociată cu un risc mai mic de mortalitate și de boli cardiovasculare. Această concluzie se aplică independent de țara de origine a participanților, de tipul de activitate fizică și de contextul în care aceasta este realizată (în cadrul unor activități recreative preferate sau în cadrul vieții cotidiene).

Analiza a vizat persoane provenind din zone urbane și rurale, din țări bogate și din țări defavorizate.

Din cele 106.970 persoane care îndeplineau condițiile referitoare la activitatea fizică, 3,8% erau afectate de boli cardiovasculare. Acest procent crește la 5,1% în rândul persoanelor cu activitate fizică insuficientă.

Riscul de mortalitate a fost, de asemenea, mai mare pentru aceia care nu îndeplineau nivelurile recomandate de activitate fizică, fiind de 6,4%, contra 4,2% pentru persoanele care îndeplineau baremurile.

Forma cel mai des întâlnită de activitate fizică observată provenea din viața cotidiană: transport, muncă, activități menajere.

O activitate fizică și mai intensă (750 de minute pe săptămână) este asociată cu o reducere a mortalității provocate de bolile cardiovasculare și mai mare, mai ales pentru acele persoane care își repartizează activitatea fizică pe durata întregii zile, grație modului lor de transport, tipului de profesie pe care o exercită și activităților lor casnice.

Organizația Mondială a Sănătății recomandă cel puțin 150 de minute pe săptămână de activitate fizică de intensitate moderată și de 75 de minute dacă aceasta are o intensitate susținută, însă potrivit studiului nostru aproape un sfert din populația mondială nu îndeplinește nici pe departe aceste obiective", afirmă cercetătorii canadieni. 

Lasă un comentariu