BANII ROMÂNIEI (XXIX) STRUCTURA ECONOMIEI NU CREEAZĂ DESTUI BANI

Nu este nimerit nici să legăm direct trecerea la „by" de capacitatea de cercetare științifică, de educația și calificarea forței de muncă sau de potențialul tehnologic. Și nici doar de produsele industriale. Suntem de părere că trecerea la „by" poate fi realizată și prin tradiție pe creneluri bine identificate ale pieței.

Tradiția de tip monopol în crearea unui produs poate fi direct trecută în categoria „made by" chiar și în cazul în care produsul nu are o atestare de tip „appellation d'origine contrólée". Este cazul mezelurilor tradiționale made by Hungary, a mobilei ratan made byThailand, a Gin-ului made by Scotland sau chiar a magiunului by Topoloveni.

Desigur, ar fi mai prestigios și mai profitabil dacă ar exista tradiția britanică, franceză, japoneză, elvețiană sau germană în producerea prin „by" a unor elemente de înaltă tehnicitate dar și tradițiile artizanalo-alimentare pot fi puse în valoare.

Trecerea la „by" nu este doar o problemă de progres instituțional și de dezvoltare a capacității de cercetare-inovare, este și o problemă de mentalitate și cultură antreprenorială. Mediul economic este acela care depistează și valorifică oportunitățile de „by", luându-și riscuri și conlucrând cu sistemul bancar și cu instituțiile guvernamentale sau de parteneriat public, de promovare a producției și exportului de produse de tipul factorilor de avantaj comparativ. Cel mai european exemplu este cel al Portugaliei care prin intermediul agenției public private de promovare a exporturilor (ICEP) a extins aria „by" la o seamă de produse cum ar fi: țesături de artă, ceramică de artă, plută și izolații de plută, încălțăminte, vinuri și bombonerie fină. Remarcabil este faptul că Portugalia a reușit să exporte „by" produse inginerești din categoria „proiecte de infrastructură și amenajare teritorială".

În ceea ce privește România, trecerea de la „în" la „by" nu o considerăm ca un deziderat al viitorului. Credem că România are deja capacitatea de a fi în categoria „by" atât prin ceea ce numeam exploatarea tradițiilor, cât și în domeniul „by"-ului intelectual. România poate fi deja un exportator de by în domeniul IT-ului și al proiectelor de inginerie și arhitectură.

Lipsește însă mentalitatea de „business by" cât și existența unui mediu economic de stimulare.

Până la data la care va exista o strategie coerentă de modernizare a structurii economice este greu de imaginat că va fi posibilă o ridicare însemnată a volumului de valoare adăugată și, corespunzător, o creștere a potențialului bugetar.

Din punctul de vedere al modernizării structurii economice în sensul creării unor ramuri cu potențial crescut de generare a valorii adăugate, discuțiile despre procesul reindustrializării sunt de actualitate, atât în plan conceptual teoretic, cât și în cel al programelor de guvernare.

Părerea noastră este că se cere o privire mai atentă asupra modului cum evoluează în prezent conceptul de reindustrializare, în primul rând prin tipul de industrii ce ar trebui privite ca prioritare într-o construcție mai amplă a structurii industriale de perspectivă.

Una dintre cele mai importante probleme care apar sunt cele ale „noii reindustrializări" specifice seco-lului XXI: Reindustrializarea cu sau fără industrie grea?

În jurul anilor '20-30 ai secolul trecut la antipozii sistemelor economice, au apărut seturi de politici menite să rezolve problemele de criză. În Statele Unite ale Americii președintele F. D. Roosevelt lansa așa numitul New Deal, iar în Uniunea Sovietică V. I. Lemn introducea principiile Noii Politici Economice (NEP). Ambele, deși total diferite ideologic și aplicate în realități incomparabile din punctul de vedere al managementului economic, aveau însă, ca obiectiv principal, același deziderat al industrializării. Roosevelt o numea „legea pentru refacerea industriei naționale" iar Lenin „industrializarea socialistă prin dezvoltarea industriei grele cu pivotul ei principal, industria construcției de mașini", dar ambele porneau de la necesitatea utilizării calităților privilegiate de „motor al dezvoltării" pe care industria le are indiferent de culoarea politică a mediului economic în care activează.

Criza actuală a determinat mediul economic occidental, fie el decident, de analiză sau întreprinzător, să-și amintească de calitățile anticriză ale industriei, după ce în ultimii treizeci-patruzeci de ani considera sectorul terțiar ca fiind simbolul dezvoltării și garanția creșterii economice.

(va urma)

Lasă un comentariu