Mai erau cinci minute până să înceapă ora. Copiii de clasa a V-a alergau prin sală gălăgioși. Dar și emoționați. La ora 16 fix aveau testare la Religie. Când a intrat profesoara tot freamătul ca de pădure în furtună s-a transformat într-o liniște de deșert tropical.
„Aș vrea să răspundeți la întrebări cu cuvintele voastre, simple, zice profesoara, la două întrebări:
1. Cine este Dumnezeu?
2. Cum știți că Dumnezeu există dacă nimeni nu l-a văzut?
În 20 de minute toți copiii au finalizat lucrarea. Profesoara le-a citit pe rând. 29 de lucrări erau repetitive. Cuvintele parcă erau aceleași: „Dumnezeu e Tatăl nostru"; „a făcut Pământul…, marea și tot ce există"; Dar a treizecea? Era lucrarea unui pici blond. Mărunțel.
- Vino și citește-ți lucrarea în fața clasei!
Copilul vine șovăielnic. Se temea de o umilință în fața colegilor. Lacrimile îi inundă obrajii. Învățătoarea îl încurajează. Elevul începe citirea sughițând: „Dumnezeu este ca și zahărul pe care mama îl pune în fiecare dimineață în ceai la micul dejun. Eu nu văd zahărul în ceașcă, dar dacă mama nu îl pune, simt imediat că lipsește! Așa este și Dumnezeu. Chiar dacă nu-L vedem. Dacă El nu este în viața noastră, viața este amară și nu are gust". Sala a explodat în aplauze.
Înțelepții se chinuie să-L definească pe Dumnezeu cu idei. Pictorii îl scot din minte și-L aștern colorat pe pânze. Preoții îl scot din suflet și-L clădesc în cuvinte.
Iar noi, muritorii, tot nu înțelegem. Dumnezeu nu e un concept greoi. Un neconcept. E simplu ca și cămașa lui Hristos. E respirabil ca și aerul proaspăt de iarnă. E dulce ca și zahărul! Numai că nu poți să știi toate astea decât dacă l-ai gustat mai întâi!
Vrei să trăiești frumos, să trăiești înțelept? Nu uita să pui Zahăr în viața ta!
