BANII ROMÂNIEI (XXX) STRUCTURA ECONOMIEI NU CREEAZĂ DESTUI BANI

Dezindustrializarea din anii 1970-2000 poate fi explicată nu numai de dezvoltarea serviciilor ci și de un alt fenomen obiectiv petrecut în economiile occidentale, acela al dinamicii nemaiîntâlnite a progresului tehnic în acea perioadă. Acest lucru a dus în mod inevitabil la creșterea productivității care, la rândul său, la reducerea conținutului de muncă pe unitate de produs, permițând obținerea aceluiași volum de producție cu o cantitate mai mică de muncă socialmente necesară, tradus în micșorarea numărului de locuri de muncă. Urmarea a fost dispariția locurilor de muncă din producția materială în favoarea locurilor de muncă de management - de la proiectare până la distribuție. O altă explicație a dezindustrializării economiilor dezvoltate o constituie delocalizarea ca un efect al globalizării.

Trebuie subliniat faptul că procesul de dezindustrializarea (ca urmare a interacțiunii acestor trei cauze: terțiarizare - productivitate - globalizare) a determinat în economiile dezvoltate un trend pozitiv al creșterii economice ca și o constantă creștere a standardului și condițiilor de viață ale populației. Nu este deci de mirare că până la izbucnirea crizei, dezindustrializarea a fost concepută la nivelul țărilor dezvoltate ca un „factor de creștere economică și de progres", fiind prezentată ca un element de schimbare a modelului economic occidental. (vezi: Stahel, Walter and Tim Jakson: „Optimal utilization and durability: Towards a new definition of the service economy", Boca Raton, 1993).

Mai trebuie subliniat și faptul că prin conceptul economic de „dezindustrializare a economiilor occidentale dezvoltate" nu trebuie înțeles în mod global dispariția activităților industriale sau micșorarea importantă a ponderii lor în PIB ci o schimbare a structurii activităților industriale prin creșterea ponderii așa numitelor „industrii de servicii" și micșorarea ponderii ramurilor industriei grele. („Industria grea include o serie de industrii care prelucrează materii prime voluminoase, mare parte dintre ele fiind subsolice: energetică, metalurgică, constructoare de mașini, chimică, exploatare și prelucrare a lemnului, materialelor de construcție". Mcmillan, Dictionary of Economics, 2007). Mai mult decât atât, însăși industria grea apare, atât la nivelul Comisiei Europene cât și al unor studii prestigioase (vezi: European Commission. Enterprise and Industry: „Mission Growth: Europe at the Lead of New Industrial Revolution") ca fiind împărțită în „industrii poluante, energointensive și slab calificate (metalurgie, chimică, lemn, materiale de construcții) și industrii purtătoare de progres tehnic și calificare superioară (construcții de mașini: automobile, aeronautică, mașini, unelte robotizate, industria farmaceutică, militară).

Cum trebuie interpretată în aceste condiții noua tendință a politicii economice din țările dezvoltate de a promova reindustrializarea?

Se include în acest proces și revenirea la structura în care industria grea avea un rol și o pondere mai importantă?

(va urma)

Lasă un comentariu