BASMUL CĂLĂTOR

Distribuie pe:

În scurt timp va începe o primă ediție a proiectului „Basmul românesc" care va pleca dintr-o școală din Suceava și care va ajunge în școli românești din mai multe comunități. Acolo elevii îl vor completa arătându-și imaginația, iar la final basmul creat de copiii români din afara granițelor va fi publicat într-o zi însorită pentru România, 1 Decembrie 2018. Școlile se pot înscrie în acest proiect până la data de 1 noiembrie 2017 la Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi" de la București, inițiatorul proiectului.

Traseul „Basmul românesc" a fost dezvăluit de directorul adjunct al institutului Nicolae Brânzeu. „Se pare ca drumul este, să spun așa, autostrada având în vedere ca a stârnit un mare interes atât din partea școlilor și a copiilor din România, dar și a școlilor de limba română din comunitățile românești din afara granițele țării, dar și o altă categorie de școli. Este vorba de școlile romilor unde copiii romilor învață și se pregătesc. Prima pagină, pagina de călătorie, va fi prezentată de copiii unei școli din Suceava, cu personajele basmului. Basmul se continuă ca și conținut prin contribuția copiilor din comunitățile românești din afara granițelor țării. Pe lângă textul basmului ei vor trimite și desenele realizate care întruchipează lumea basmului. Fiecare vine cu imaginație lui din lumea basmului, ce se întâmplă cu personajele, cum gândesc și cum continuă povestea. Pentru toți participanții basmul va fi editat electronic, iar pentru elevii care au conceput cea mai frumoasa pagină de basm ne gândim la un premiu care constă în: o tabără de vară pentru anul viitor, fie în România, fie acolo unde ei se găsesc în afara granițelor țării."

Lasă un comentariu