Studiul pe care îl întreprind de mai mulți ani asupra politicilor industriale europene și nord americane m-a condus la următoarele concluzii:
• În majoritatea cazurilor prin reindustrializare se înțelege procesul de relocalizare, adică readucerea pe teritoriul național a unor ramuri și activități industriale delocalizate anterior;
• Industria grea este percepută prioritar prin ramurile purtătoare de progres tehnic și capacitate competitivă pe piața internațională;
• Ideea de obținere a „independenței sau siguranței de aprovizionare" cu materii prime de baza (oțel și laminate de oțel, materie lemnoasă, produse chimice de bază, aluminiu, ciment, fier beton etc.) este slab reprezentată la nivelul politicilor de reindustrializare. Nu se prefigurează reîntoarcerea la epoca „furnalului și vagonetului" cum s-a exprimat primul ministru britanic David Cameron;
• Energetica este singura ramură a industriei grele de tip clasic prezentată ca o prioritate, existând orientări evidente în toate țările dezvoltate pentru extinderea și diversificarea formelor de producere și de aprovizionare;
• Reindustrializarea este privită, fără excepție, ca un proces posibil de realizat doar prin sistemul global al economiei mondiale și doar prin relații intercomunitare în cazul Europei. Nu există niciun accent autarhic, ci doar o slabă tendință protecționistă (mai frecvent cu accente populiste în perioade electorale).
Părerea noastră este că trebuie să interpretăm orientarea politicilor economice din țările dezvoltate spre așa numitul proces de reindustrializare mai mult ca pe un efort de ridicare a performanțelor tehnice și competitive ale ramurilor industriei grele deja existente în structura industrială actuală (cele purtătoare de progres tehnic și calificare superioară) decât ca pe un efort de reconstrucție a unor ramuri clasice ale industriei grele, prelucrătoare de resurse minerale sau producătoare de materii prime de bază.
Scopul reindustrializării occidentale este aspectul intensiv, nu cantitativ al procesului de producere a valorii adăugate. In concepția lor, progresul tehnic și competitivitatea sunt elementele de reînviere a activității industriale, fără să facă niciun compromis cu protejarea mediului și energo-intensitatea tehnologiilor.
Ultimele luni au marcat o revigorare a discursului guvernamental privind reindustrializarea, mai ales după apariția unui document al ministerului economiei privind concepția acestuia cu privire la acest proces. Nu comentez calitatea acestui document eseistic dar nu pot sa nu mă mir de faptul că, este total în afara curentului european. Dacă în toate țările europene, abordarea are la bază (declarat sau sugerat) reevaluarea teoriei avantajului comparativ în condițiile crizei, eseul ministerial are o abordare administrativo-instituțională vorbind despre privatizări, înființarea de parcuri industriale și high tech. Reevaluarea teoriei avantajului comparativ are în vedere avantajul structural, de care ne așteptam să se facă vorbire în documentul respectiv. Esențial pentru România în acest moment este tocmai prefigurarea structurii industriale în perspectiva reindustrializării.
(va urma)
