„Cartel ALFA" se pregătește de miting!

Distribuie pe:

Ieri, 28 septembrie, în cadrul ședinței Comisiei de Dialog Social a județului Mureș, entitate aflată în subordinea Instituției Prefectului, președintele Confederației Naționale Sindicale CNS „Cartel ALFA" - Filiala Mureș, dl Markos Gyorgy a prezentat programul acțiunilor de protest ce vor avea loc în perioada septembrie - octombrie 2017, potrivit deciziei Comitetului Confederal întrunit luni, la București, în prezența președintelui CNS „Cartel ALFA", Bogdan Iuliu Hossu.

Acțiunile de protest preconizate au ca revendicări principale: 1. Blocarea transferului taxelor sociale de la angajator către angajat; 2. Modificarea Legii 62/2011, pentru deblocarea negocierii și încheierii contractelor colective de muncă la toate nivelurile, plecând de la varianta comună celor 5 confederații sindicale, propusă spre analiză Guvernului.

Sindicaliștii de la „ Cartel ALFA" consideră că plata contribuțiilor sociale exclusiv de către angajat, dincolo de faptul că nu este aplicată în nicio țară UE, va avea consecințe negative, constând în: scăderea veniturilor nete din muncă (din cauza lipsei unui mecanism juridic care să oblige angajatorii să includă în salariul brut al angajatului taxele sociale de care Guvernul îi scutește, pentru salarii care depășesc salariul minim); eliminarea răspunderii sociale a angajatorilor (eliminarea cu totul a contribuției pentru accidente de muncă și boli profesionale înseamnă, de fapt, lipsa totală de răspundere a companiilor pentru asigurarea de locuri de muncă în condiții normale pentru sănătatea și siguranța lucrătorilor, care vor fi obligați să suporte inclusiv plata concediilor medicale); desființarea fondului de șomaj (desființarea contribuției pentru șomaj presupune că șomajul va fi suportat integral de stat, adică de către toți cetățenii, sau va dispărea ca sistem de protecție, ceea ce contravine legislației internaționale); scăderea sustenabilității sistemului public de pensii (scăderea drastică a valorilor contribuțiilor la pilonul I de pensii (de la 31,3% în 2008, ajunge la numai 18,3% din total contribuții).

În ce privește cea de a doua revendicare, reprezentanții CNS „Cartel ALFA" consideră că, în ultimii 7 ani, prevederile abuzive ale actualei legislații în domeniul dialogului social au dus la imposibilitatea negocierii vreunui contract colectiv de muncă la nivel de sector, iar la nivel de companie, din cele aproximativ 14.000 de contracte semnate, peste 85% sunt semnate de reprezentanții salariaților, desemnați chiar de conducerile companiilor, astfel că, în urma acestor „negocieri de fațadă", valoarea prevederilor în beneficiul majorității angajaților este minimă.

Potrivit programului adoptat de conducerea CNS „Cartel ALFA", după acțiunile prefecturilor, care s-au desfășurat la finele acestei luni, miercuri, 4 octombrie, la ora 11, în Piața Victoriei din București va avea loc un miting de protest.

„În cazul în care Guvernul menține propunerea de transfer al taxelor sociale de la angajator la angajat în propunerea de buget pentru 2018, se vor constitui premisele pentru declanșarea unui conflict social de amploare", precizează liderii „Cartel ALFA". 

Lasă un comentariu