Despre ce este vorba? Tocmai despre industria grea.
De ce? Din următoarele motive:
• România a fost (alături de Polonia) țara socialistă europeană cu cea mai dezvoltată și diversificată industrie grea. Spre deosebire însă de Polonia, România nu a știut să-și valorifice acel potențial după 1990. Reindustrializarea ar trebui să clarifice în ce măsură mai putem recupera în condiții de modernizare și competitivitate ceea ce am pierdut prin salvarea unor capacități încă existente (metalurgie, chimie, lemn, material de construcție, minerit, armament etc.);
• România este a patra țară europeană (inclusiv Rusia) din punctul de vedere al potențialului de resurse minerale și energetice. Cum se prefigurează structura industrială din punctul de vedere al nevoii financiare de exploatare a acestor resurse în condițiile restricțiilor de mediu?
• În orice metodă de analiză, cel mai important avantaj comparativ al României va fi același: potențialul agricol. Ce tip de corelație fiscală, ecologică și infrastructurală trebuie stabilită între agricultură și industriile conexe pe de o parte, și industriile grele chimice și de utilaje agricole, pe de altă parte?
• Ce avantaj sau ce pierdere va avea România dacă va deveni unul dintre principalele puncte ale Uniunii Europene de localizare a industriei grele prelucrătoare de resurse minerale și energetice. Va crește și mai mult dependența de vestul european? Va putea dezvolta România ramuri ale industriei grele care să conceapă și să producă în țară utilajele necesare exploatării resurselor ei naturale?
• În condițiile în care România nu are capacitate financiară și nu va fi capabilă pe termen lung să facă investiții proprii în reindustrializare, având în prezent o industrie grea de tip manufacturiero-asamblatoare fără potențial propriu de cercetare și dezvoltare, care este prioritatea viitorilor ani? Punerea rapidă în exploatare a unor resurse naturale cu avantaj de redevență sau ridicarea nivelului tehnic și de competitivitate a unor ramuri industrial cu actuală vocație de export (auto și piese auto)?
Strico sensu și pe românește, teoria occidentală a reindustrializării împarte industria grea în „bună" și „rea". Cea rea este legată de prelucrarea materiilor prime și producerea prin poluare și energointensivitate a materiilor prime de bază, cea bună este cea care promovează progresul tehnic și o calificare superioară. Așa după cum apar lucrurile la nivelul Uniunii Europene și al unor politici economice ale unor state membre, se va ajunge la o nouă departajare a celor 27. Conform criteriilor de „distribuire geografică" a industriei europene, România ar cam fi destinată industriei grele „rele". (vezi: Grasland C.&G.&G. van Hamme (2010), „La relocalisation des activités industrielles: une approche centre / périphérie des dynamiques mondiale et européenne, projet EuroBroadMap 2009 - 2011 de la DG Regio et DG Recherche", Van Hamme (2010), „Relocarea activităților industriale: o abordare centru/ periferie, 2009, EuroBroadMap - 2011 DG Regio și DG Cercetare").
Este greu de spus de pe acum care vor fi efectele și cât de bine sau rău va fi căci, în condițiile actuale, României i-ar fi mai bine chiar și cu o direcționare spre industria grea de prelucrare primară. În loc de nimic, orice contează și creează locuri de muncă. Problema este însă alta: care vor fi consecințele pe termen lung și ce tip de industrie va caracteriza economia României în viitor.
Sunt probleme pe care le poate clarifica numai o analiză profundă, cu studii de caz și de impact realizate de specialiști adevărați și ulterior prezentate și negociate la Uniunea Europeană.
(va urma)
