Gureșul Igor Dodon din nou amenință!

Distribuie pe:

Din gura năbădăiosului președinte al Republicii Moldova a mai ieșit o „gerlă". Președintele prorus, Igor Dodon, referindu-se la riscul de a fi demis din înalta funcție, din cauza deselor gafe prezidențiale pe care le face, avertizează (sursa: AGERPRES) că, dacă va fi demis, „furia poporului va fi pe măsură!". Să auzi și să nu crezi! Care, a cui „furie"? Chiar să fie a poporului? Întrebat de ex-politicianul Iurie Roșca, la postul rusesc NTV, a cărui emisiune o modelează, „Cum are de gând Dodon să reacționeze, în cazul în care actuala guvernare ar încerca să-l debarce, să-l neutralizeze sau să se debaraseze de el", Dodon a răspuns că el, „cu echipa lui de profesioniști, membri ai „consiliului societății civile", creat de el, pe lângă președinție, format din fostul președinte al Curții Constituționale - Dumitru Pulbere, fostul ideolog al comuniștilor - Victor Stepaniuc, fostul ministru comunist al Apărării – Victor Gaiciuc, au analizat toate variantele posibile. Există trei scenarii care l-ar putea viza: demiterea prin referendum, deschiderea unor cauze penale, conform articolului 81 din Constituție, interpretarea unei decizii, în acest sens, a Curții Constituționale. Numai că - zece el -, conform celor spuse de Kiril, patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, „Mandatul meu de președinte este dat de Dumnezeu!". Se știe că, printr-o sesiune specială a Parlamentului de la Chișinău, Partidul Liberal a propus „un proiect de lege privind suspendarea din funcție a lui Igor Dodon și organizarea unui referendum în acest sens, deoarece prin declarațiile și acțiunile sale, actualul președinte a încălcat, în repetate rânduri, Constituția și incită societatea moldoveană la dezbinare și violență". E necesar ca, pentru înregistrare și examinare în plenul forului legislativ, cel puțin 34 de deputați să semneze documentul. Însă există șanse minime de materializare!

 

Lasă un comentariu