LA SÂNGEORGIU DE MUREȘ SE ACORDĂ ATENȚIE SPECIALĂ VÂRSTNICILOR

Distribuie pe:

Și în acest an au sărbătorit cu sala plină Ziua Mondială a Vârstnicilor

Joi, 28 septembrie, s-a sărbătorit, în organizarea Primăriei comunei Sângeorgiu de Mureș în colaborare cu Asociația Caritas Alba Iulia, Ziua Mondială a Vârstnicilor. Ca și în anii precedenți, Căminul Cultural din Sângeorgiu de Mureș s-a umplut până la refuz. După ce am fost ales primar acum 9 ani - a declarat în deschiderea programului ing. Sofalvi Szabolcs, una dintre primele inițiative pe care le-am avut a fost și aceasta de a organiza întâlniri, serbări pentru vârstnici, ca prin intermediul acestora să ne putem exprima aprecierea față de ei precum și față de activitatea lor exemplară depusă în cursul mai multor decenii. Totodată, astfel de sărbători aduc momente de veselie și zâmbete în viața lor cotidiană - a subliniat în cuvântul de început Szigyarto Adrienn, coordonatoarea programului.

Un moment aplaudat îndelung de către participanți a fost acela când primarul Sofalvi a urcat pe scenă însoțit de copii îmbrăcați în costume populare românești, ungurești și romanes, acesta subliniind chiar și în discursul său importanța iubirii față de semeni precum și valorile pe care le reprezintă multiculturalitatea în cea mai mare comună a județului Mureș. Primarul Sofalvi Szabolcs le-a oferit câte un buchet de flori celor mai în vârstă trei doamne din sală (doamna Boni Julianna fiind cea mai în vârstă, împlinind 94 de ani), iar la trei dintre cei mai în vârstă bărbați le-a oferit câte o sticlă de vin (cel mai în vârstă fiind Gheorghe Opriș, la 96 de ani) toți dintre aceștia, după cum au declarat, fiind încă activi, inclusiv în lucrările din propria grădină.

Au urmat apoi cuvintele frumoase, de încurajare rostite de părintele ortodox Eugen Bărăian și cel romano-catolic Baricz Lajos, apoi au urcat pe scenă ansamblul de copii de dansuri populare românești, condus de Ionela Fechete, de dansuri populare ungurești, condus de Mathe Zsolt și Paniti Zsofi, precum și cel de dansuri romanes, condus de Szanto Arpad. Nu au lipsit de pe scenă nici cântăreții locali Luca Marcel, Csiky Sorina și Vasile Muntean, iar la sfârșitul programului fiecare pensionar a primit un mic cadou din partea organizatorilor.

Demn de menționat că, Sângeorgiu de Mureș este singura comună limitrofă municipiului Tg.-Mureș, în care Primăria din localitate asigură transportul gratuit pe autobuz tuturor pensionarilor.

Lasă un comentariu