Declarație de dragoste

Povestea părintelui Necula (din „Creștin de ocazie", Ed. Agnos, Sibiu, 2016), că, atunci când a fost operat, a fost adus cu salvarea și un bătrân. Eu, zice părintele, eram întins în pat. Nu prea mișcasem deloc în ultimele zece zile. Dar urechea era antenă. Bătrânul fusese lovit de mașină și zgâriat foarte tare pe mână. Și asistenta îi zice:

- Domnu' vreți să vă dau telefonul să o sunați pe soție?

- Dacă se poate, da. Da' cum să-i spunem să nu se spărie?

- Păi, îi spun eu în prima fază: Bună ziua, doamnă. Sunt de la spitalul județean, asistenta cutare. Vreau să vă spun că îl avem în vizită aici pe soțul dumneavoastră, care a suferit un mic accident. Nu este foarte tare lovit. Vi-l dau să vă explice.

Nu pot să fac ca el, mărturisește părintele, decât dacă-mi închipui, și dacă-mi închipui, mă apuc de plâns! Zice omul:

- Tu, Mărioară! Nu-i grav, tu! Numa atât: mă doare inima că-n sara asta nu mă-ntorc acasă!

Măi, asta-i declarație de dragoste, măi, fraților. „Tu, Mărioară, da' nu plânje, că-i numa o țâră!" El avea, săracul, ruptă mâna, belită toată. Domnule, de-o discreție, de-o fragilitate! A intrat asistenta, plângea-n rezervă, ruptă! A venit medicul, care nu-i copil mic. Era cu nodu-n gât! Mă uitam la ei. Suferința unui om de valoare, convertește lumea!

Lasă un comentariu