G Â L C E A V A (I)

„Suflarea stinge lumânarea, dar, mai rău, poate s-ațâțe focul"

O dispută între părți pornește de la o neînțelegere, de la un dezacord de idei, de atitudini, de pretenții. Gâlceava este la început o dihonie care degenerează în ură și-n răfuială și-n care părțile, până la urmă, ajung să-și piardă dreapta judecată. Dacă nu se obține o soluționare a conflictului, în final se ajunge la învrăjbire. Toate acestea stârnesc o stare în care adevărul și dreptatea, în cele mai multe cazuri, nu-și mai găsesc locul.

Gâlceava între rude, între clanuri, gâlceava între profesioniști, gâlceava între colectivități de oameni cu vederi și pretenții diferite, gâlceava între țări, între imperii este bine cunoscută.

Istoria și literatura este plină de „gâlceveli" și de gâlcevi cu conținut tragic, comic sau tragico-comic, cu și fără urmări hazlii sau tragice. În toate cazurile, dacă gâlceava este generată de făcătorii de rele, lipsiți de înțelepciune, finalul conflictului va fi tragic. Slavici, în Popa Tanda, nu ne amintește el că „Cine e deprins cu răul, nici la bine nu gândește?!".

„Divanul, (cu înțeles de judecată, proces) sau gâlceava înțeleptului cu lumea", a lui Cantemir, este o dispută filozofică și morală între spirit și trup. În literatura noastră, scriitură cu titlul de gâlceavă n-am mai găsit.

Sunt două explicații că la noi, cât este ziua de lungă, dai peste dispute, diferende, certuri, ciorovăieli, hărmălăi, tărăboi, scandal.

Vina?!!

Pe primul plan stă profesionistul neprofesionist, necalificat și tovarăși-domni care nu s-au oprit atunci când au atins ștacheta de incompetență. Aceste minți înțepenite în neștiință, părtașe cu obrăznicia, cu excesul de ambiție, cu orgoliu, cu vanitatea și aroganța, cu megalomania, generează atitudinea - a face pe deșteptul - magmă comportamentală și ideativă care dă naștere la inepții, aiureli, prostii, contradicții, lipsă de logică și stupidități. 

A doua cauză făcută cunoscută îi aparține lui Carol l, principe de Hohenzollern-Sigmaringen, regele României, făuritorul de neam, care, in illo tempore, după ce răzmerița „Boborului" de la Ploiești s-a liniștit și după ce câțiva demnitari cu mintea întreagă l-au convins pe rege să nu abdice, acesta a afirmat că „Suntem un popor care nu acceptă să fie condus, dar nici nu știe să se conducă".

În viața politică, în cea literară sau în cotidian găsești gâlceveli pentru teritorii câte poftești, ad libitum. Foarte ușor o comunitate își arogă drepturi asupra unui teritoriu. În cele mai multe cazuri motivul invocat este timpul de supunere al teritoriului.

Când am traversat strâmtoarea Gibraltar, în drum spre Tanger, am admirat stânca, care a fost martora atâtor evenimente de-alungul secolelor. Grecii, latinii, și spaniolii au numit-o coloanele lui Hercule și asta, până când a venit un arab obraznic, pe nume Tarik, care a „decretat" că de-atunci înainte stânca va fi a lui - Stânca lui Tarik - Gebel-al-Tarik adică Gibraltar. Arabii nu s-au mulțumit numai cu traversarea apei ci au luat țara în sabie și au cucerit-o. Norocul nostru s-a numit Poitiers, în Franța, unde arabii s-au „împiedecat", pentru că altfel, cât sunt ei de vijelioși, ajungeau până pe malurile Dâmboviței, și, așa fiind, nu mai aveam acum probleme cu islamul în Europa. Nici pe Merkel nu o mai lua gura pe dinainte, nici Orban nu-și mai făcea gând cu zăbrelele și nici franțujii nu-i mai țineau sub ochi pe harapii plimbăreți de pe Champs-Élysées.

Pe-acolo, prin Gibraltar, sunt niște ciorovăieli care ar justifica o discuție între arabi și spanioli. Arabii, cu pretenții acum, ar revendica toată Spania: Am stăpânit-o 700 de ani pe de-adevăratelea, ar zice Tarik, iar voi spaniolii? Noi v-am lăsat Alhambra și Marea Moschee din Cordoba, voi ce ați făcut? După ce i-ați dat ideea franțuzului să scrie Cidul v-ați dus peste Apa cea Mare și i-ați masacrat, i-ați stârpit pe sărmanii indieni pentru aur.

La gâlceava lor s-au vârât cu dibăcie și britanicii. Ăștia, au cucerit strâmtoarea acum vreo două sute de ani și - good bye - nu mai catadixesc s-o returneze Spaniei. Englezii țin la galeriile și sălile din interiorul stâncii pentru că niște obuziere plasate la gurile peșterilor țin strâmtoarea în maniera Mărășești „Pe-aici nu se trece". Astăzi stânca și-a pierdut din importanța strategică. Un bombardier din sortimentul Enola Gay care ar lua la țintă stânca, într-o clipă ar transforma-o într-un deșert cu amintiri.

O altă poveste cu gâlceavă teritorială ar fi Sicilia. Aici lucrurile sunt mai complicate. Grecii arată cu degetul către Taormina și către Agrigento și spun că templele și amfiteatrele de-acolo sunt ale lor. Bizantinii, care s-ar aflat și ei în vorbă, au ieșit din istorie după ce s-au „oștit" cu turcii. În schimb arabii, francezii, nemții și spaniolii, pe rând au stăpânit insula și acum ar revendica-o. Gâlceava s-a potolit după ce Garibaldi a alipit-o Italiei.

Și cu Transilvania ar fi câte ceva de comentat

La adică, dacă stai și cugeți bine, poți să-ți pui întrebarea dacă turcaleții și austriecii pot gâlcevi despre Transilvania.

Soliman, pe care turcaleții nu degeaba l-au făcut Magnific, după bătălia de la Mohács a decretat că Transilvania va rămâne în continuare independentă, dar îi va plăti lui un haraci de ducați, anual. El știa că Mircea a avut curajul să-l înfrunte pe Baiazid la Nicopole și chiar atunci Magnificul n-avea niciun interes ca Transilvania, o altă provincie independentă să-i fie potrivnică. Și-apoi cu ce să-și mențină în stare de funcționare armata de pe Dunăre? El era cu ochii pe Viena. Într-un moment de respiro, turcii obraznici și austriecii fără rușine s-au înțeles și nici una, nici două au declarat nulă independența Ungariei și și-au impărțit teritoriul - fifti-fifti - asta-i a mea, asta-i a ta, ca la ușa cortului! Turcii au ținut-o tot așa până la pacea de la Karlowitz, când la lucrări au luat parte numai turcii ca învinși, Austria, Uniunea Polono-Lituaniană, Transilvania, Veneția și Rusia, ca biruitori. Atât. În continuare Transilvania a rămas un principat autonom, dar au pus ochii pe ea austriecii și au trecut-o sub suzeranitate lor.

(va urma)

Lasă un comentariu