Manuscrisul de jad „Asta, nu!"

Distribuie pe:

Apelul de covocare a Marii Adunări Naționale la Alba Iulia e invincibile argumentum al voinței, curajului, gândirii drepte și demnității clare a înfăptuitorilor Marii Uniri. Este documentul care, alături de altele, la fel de bine întemeiate, exprimă hotărârea de a opri robia trupească și sufletească din Transilvania și de a institui, în mod „clar și lămurit", pe veci, temelia„dreptului de liberă dispunere al națiunii române". Apelul numește Unirea pe veci a Transilvaniei cu România datorie și cinste, chemând la unanimitate de acțiune pentru „designarea" deputaților din toate „straturile națiunii" pentru a lua parte cu vot decisiv la Marea Adunare Națională, cei care vor purta mesajul credenționalelor și hotărârile „obștii" fiecărei localități ce trăia ideea Unirii. Astfel, mii de semnături depuse pe credenționale, procese-verbale, hotărâri, protocolae, convocări, scrisori, adrese, mandate, plenipotențe, certificate dau caracterul plebiscitar al Adunării de la Alba Iulia. În procesele-verbale de la adunările cercurilor electorale și în credenționalele (împuternicirile) ce adeveresc alegerea delegaților pentru Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, dar și în mesajul acestora privind soarta națională, apare exprimată voința netsrămutată de Unire, consimțământul liber și credința că Unirea cea Mare va fi de-a pururea.

În hotărârea locuitorilor din Feldioara, din 27 noiembrie 1918, sub numele de Hotărârea noastră, alături de subscrierile a 116 de participanți ai sfatului sătesc apare textul: „Obștea poporului român din comuna Feldioara din îndemn propriu și fără nicio silă sau ademenire din vreo parte dă la iveală dorința fierbinte ce însuflețește inima fiecărui român și declară că voința sa nestrămutată este: Voim să fim alăturați împreună cu teritoriile românești din Ardeal la regatul României (...) În această hotărâre a noastră așternem tot ce au dorit strămoșii noștri, tot ce ne încălzește pe noi, cei de față, și tot ce va înălța pururea pe fiii și nepoții noștri. Așa să ne ajute Dumnezeu!"

Aceeași claritate a gândului și trăirii apare în Credenționalul din 27 noiembrie 1918 al Comitetului național român din Vișinelu, cercul pretorial Sărmașu, dat delegaților la Adunarea de la Alba Iulia , Vasile Crișan și Dumitru Moga, „cari să fie interpreții fideli ai hotărârei tuturor locuitorilor din această comună curat românească", declarând înaintea „măritei adunări" hotărârea nestrămutată de Unire. Fiecare hotărâre scrisă și pecetluită unanim, fiecare protocol sau credențional, prin litera și spiritul lor de jurământ, constituie mărturii ale faptului că Unirea de la 1 Decembrie nu a fost un dar oferit de marile puteri, ci rodirea de excepție a crezului națiunii române în Unire. Textul Credenționalului delegaților de la Vișinelu exprimă voința de dreptate a istoriei, dar și jurământul pentru ca actul de la 1 Decembrie 1918 să aparțină veciei: „Noi - dacă va trebui - moartea o vrem, dar ca pământul nostru românesc să mai formeze o parte întregitoare din Ungaria ca în trecut, asta nu, «odată cu capu», nu."

Când există o stânjenire a celor care ar trebui să fie întregitorii Marii Uniri, când ideile clare și faptele decisive ale înfăptuitorilor Unirii sunt, prin rea-voință estompate, DOCUMENTELE UNIRII, așa cum sunt ele publicate, pot redresa stări de apatie; trezind , cum se cuvine, spiritul. Deschideți, bunăoară, volumul VIII din lucrarea Academiei Române, 1918 la Români. Documentele Unirii. Deși știm că ziua noastră preferă vulgaritatea, nu sublimul, că printre noi sunt atâtea lespezi de plumb, totuși vă dorim cercetare cu folos, prin pomenitul, mai-sus, volumul VIII... și reflecții limpezi. Pe curând!

Foto: La Biblioteca „Petru Maior" din Reghin, într-o dezbatere despre cartea veche și unitatea națională

Lasă un comentariu