OPRIȚI RĂZBOIUL PSIHOLOGIC ȘI BIOLOGIC ÎMPOTRIVA NENĂSCUȚILOR ȘI A NOU-NĂSCUȚILOR! (III)

Distribuie pe:

Pe lângă medici, responsabilitatea pentru avorturi o mai au și alții, cum ar fi: politicienii (pentru că nu adoptă măsuri legislative menite să încurajeze creșterea natalității, nu ocrotesc suficient mamele gravide, nu inițiază prin Ministerul Sănătății o campanie națională concludentă împotriva sancționării violului, a avorturilor și a altor mijloace de prevenire a sarcinilor. Nu fac demersurile necesare prin Ministerul Educației ca în învățământ elevii în loc să li se ofere posibilitatea să studieze efectele unor anomalii intim-comportamentale la disciplina Educație sexuală, ar fi mult mai bine ca aceștia să studieze cauzele păcatelor prin introducerea Moralei ca disciplină nouă. Nu sancționează autoritățile sanitare când acestea fac presiuni pe lângă medicii de familie să-i determine pe părinți ca fiii și fiicele lor să se vaccineze; jurnaliștii (pentru că nu mediatizează punctele de vedere critice ale unor personalități din domeniile medicinei și psihologiei, prin care ne atrag atenția asupra „atentatelor oficiale" care aduc sau pot aduce prejudicii integrității morale a corpului social, nici nu se ocupă de educația publică și se limitează să promoveze subcultura unei lumi a instinctelor primare reduse până la vulgaritate); polițiștii (pentru că unii dintre ei au pactizat cu „crima organizată", în sensul larg al tematicii pe care o abordez); avocații (pentru că apără în instanță cauze injuste și imorale); procurorii (pentru că nu întocmesc corect dosare pentru ca unele persoane să fie încadrate la articolele referitoare la culpe ca: prostituția, traficul de carne vie, șantajul, amenințarea, scriind pe ele prea ușor neînceperea urmăririi penale); judecătorii (pentru că unii dintre ei sunt corupți, alții intimidați, înainte de a-și formula sentințele); profesorii (pentru că au fost discreditați și mulți dintre ei au clacat moral și nu mai sunt un exemplu de urmat pentru elevi); directorii de fundații (pentru că au ca obiect de activitate diferite acțiuni publice prin care subminează morala creștină și tradițiile noastre bimilenare); companiile farmaceutice (pentru că au alte scopuri decât cele de apărare a vieții și menținerii securității oamenilor, organizând și finanțând multe studii și strategii publicitare favorabile promovării produselor contraceptive) etc.

Eu cred că dacă iubim cu adevărat viitorul acestei țări, dacă ne interesează efectiv salvarea noastră ca popor, ca neam, în fața lui Dumnezeu și a lumii, este momentul să ne oprim din năucitorul zbucium cotidian, să luăm aminte la noi înșine și să înțelegem cum de s-a ajuns să avem un tineret bolnav și suferind de boli netratabile, cum de este posibil ca statisticile oficiale să indice că în România sunt peste 1.000.000 de oameni care suferă de o boală rară, din care 75% sunt copii! Și dacă vom conștientiza că s-a greșit până acum, să nu mai greșim de acum încolo! Încă nu este prea târziu să ne împăcăm cu Dumnezeu și să ne întoarcem în Biserica Sa, de la învățătura căreia ne-am îndepărtat! Nu contează că noi trudim cu osul frunții noastre la legile țării, sau că alții lucrează în agricultură, sau oriunde altundeva, fiecare dintre noi să îi „educăm" pe cei din apropiere care nu știu, sau poate că au neglijat - așa cum, de altfel, Biserica are misiunea să condamne păcatul și să-l salveze pe păcătos -, că apărarea vieții ne este un drept garantat constituțional, că oricine își dă concursul sub diferite forme la practicile avortive săvârșește păcate grele și este socotit de Dumnezeu în rând cu ucigașii, călcători ai poruncii „Să nu ucizi"!

Aș fi foarte fericit să știu că aceste rânduri scrise de mine referitoare la stoparea măsurilor contraceptive, a pus pe cineva pe gânduri în sensul de a ne aduce cu toții contribuția, cei în drept, la schimbarea concepției de viață mai ales a tinerilor (a elevilor, studenților, dar și a familiilor, medicilor, profesorilor, asistenților medicali, jurnaliștilor etc.). Cât ne privește (și) pe noi, reprezentanții Bisericii se cuvine să fim foarte atenți ca nu cumva legile promovate de instituțiile legislative să nu se raporteze contradictoriu cu legile divine. Un prim-pas la nivel declarativ îl fac eu, acum, propunând responsabililor din Ministerul Sănătății demararea în regim de urgență a reformei în domeniul medicinei preventive, prin intermediul căreia să se poată apăra și mai mult demnitatea femeii, sănătatea ei, așa încât să-și poată îndeplini misiunea sfântă de a se mântui prin naștere de prunci crescuți în frică de Dumnezeu și dragoste de țară, fără să mai fie nevoite a se confrunta cu traumele nevrotice și somatice generate de anticoncepționale și postconcepționale etc.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Sfârșit

Lasă un comentariu