Sănătatea, Lăcomia și... Credința

„Lăcomia pântecelui e stinsă prin înfrânare; curvia, prin darul dumnezeiesc și prin dorința bunurilor viitoare; iubirea de argint, prin compătimirea celor săraci; mânia, prin dragostea față de toți și prin bunătate; întristarea lumească, prin bucuria duhovnicească; trândăvia, prin răbdare, stăruință și mulțumire către Dumnezeu; slava deșartă, prin lucrarea ascunsă a poruncilor și prin rugăciunea neîncetată întru zdrobirea inimii; mândria, prin aceea că nu judecăm și nu disprețuim pe nimeni, cum a făcut fariseul, ci NE SOCOTIM PE NOI CA PE CEI MAI DE PE URMĂ DINTRE TOȚI. PĂCATELE SĂ LE OCOLIM CU TOATĂ PUTEREA, fugind de ele. Căci fericit cu adevărat este cel ce caută virtutea (fapta bună), și se îndeletnicește cu ea și cercetează cu grijă tot ce este virtute, apropiindu-se prin ea de Dumnezeu și unindu-se cu El în minte. Lucrurile mai presus de fire pot fi înțelese doar prin puterea credinței".

Ioan Damaschinul (676-749), este considerat ultimul părinte bisericesc, în ordine cronologică. Este unul din cei mai importanți gânditori ai Bizanțului, de origine arameică-siriană. Spirit enciclopedic, a încercat să realizeze o sinteză de vaste proporții, a întregii cunoașteri a epocii sale, în spirit creștin, proiectul său fiind comparabil, prin proporții cu cel aristotelic. Lucrările sale intitulate „Dialectica" și „Dogmatica" reprezintă inestimabile documente cu privire la vocabularul filosofic și la proiectul de secol VII, de integrare a aristotelismului în cultura creștină.

***

„Omul, nu trebuie să-I ceară doar sănătate și viață lungă lui Dumnezeu, ci să-și folosească și Spiritul (Duhul), pentru a găsi și explora comoara pe care Bunul Dumnezeu, a pus-o în natură, ca mijloc de vindecare, pentru nenumăratele creaturi ale acestei vieți".

Sebastien Kneipp (1821-1897), preot catolic și gânditor german

***

„Nu cunosc altă credință și refugiu decât CREDINȚA ÎN DUMNEZEU. Fără această credință care a făcut gloria omenirii, popoarele sunt ca niște turme care se luptă sfâșiindu-se unii pe alții...".

George Sand (1804-1876), a fost o scriitoare și feministă franceză. În anul 1848 devine colaboratoare a Guvernului Provizoriu. Își publică „Autobiografia" și până în anul 1876, aproape în fiecare an predă editorilor câte un roman sau o piesă. A lăsat în urma ei o operă strălucitoare, fiind condusă pe ultimul drum în anul 1876 de Flaubert și Dumas fiul.

P.S. „Când un conducător ascultă de vorbele nedrepte, toți slujitorii lui calcă legea. Un conducător care judecă cu dreptate pe cei săraci își întărește scaunul lui pe veci. Când cei fără de lege domnesc se înmulțesc răutățile, iar oamenii drepți vor vedea cu bucurie prăbușirea lor". Proverbe 29, 12;14;16.

„1001 CUGETĂRI" vol. XII 

Lasă un comentariu