Motto:
,,Nicicând n-au fost mai multe inimi
Închinătoare la ceresc,
Ființe veșnic truditoare aici în humă de lumesc"
Învredniciți-vă de cercetați biserica dis-de-dimineață și veți vedea cât de multă lume nevoită și păcătoasă, închinătoare la icoane, se perindă mai pe la toate bisericile noastre. Acestea sunt nu numai persoane ce se smeresc în credință, cât mai ales nevoiașe, înglodate în datorii, vătămate de boli, rămase singure, ce nu mai pot în niciun fel a mai face față acestei nestatornice vieți. Așa că luați-i pe aceștia ca fiind cei mai nevoiți semeni ai noștri, cei mai de pe urmă care caută ajutor la ceruri pentru că aici pe pământ nimeni nu se mai învrednicește în a-i mai asculta, a-i ajuta, a le mai mângâia sufletul.
Atunci stăm și ne întrebăm, tot căutând un răspuns mulțumitor, de ce în alte țări din jurul nostru s-au găsit soluții la aceste probleme, iar noi nu suntem în stare nici măcar să le copiem? Poate că ceilalți au învățat că e mai ieftin a preveni decât a vindeca, că e mai bine a mânca mai scump și mai sănătos decât a importa pe bani grei medicamente, că banii dați pe învățătură sunt de o mie de ori mai puțini decât cei dați pe lipsa ei, că trebuie stimultă creșterea investițiilor, a numărului locurilor de muncă aici la noi și nu la alții pentru a nu ne depopula țara, pentru a nu pierde elitele și nicidecum a ne axa pe o economie bazată mai mult pe consum.
Problemele sociale acumulate și nerezolvate la timp creează alte probleme, mult mai grave, cu consecințe de durată, care zădărnicesc apoi eforturile îndreptate spre soluționarea lor. Din această cauză, țara sărăcește, îmbătrânește, se îmbolnăvește, scade intelectual, cultural, nu mai are speranțe. Cine provoacă toate aceste nenorociri? Noi, care încă mai credem că hoția, ciupeala, învârteala și nu munca cinstită este izvorul bunăstării.
Noi, care ne alegem mereu și mereu, prin rotație, pe aceiași politicieni care ne-au mințit, ne-au înșelat așteptările, s-au îmbogățit pe seama noastră, neînvățând nimic din trecut. Noi, care ne plângem și ne văicărim pe la toate colțurile de cât de rău o ducem dar nu dorim în fapt schimbarea. Noi, care la nesfârșitele târguri, la un mic și la o bere ne veselim o clipă și uităm de nemernicia acestora. Noi, care umplem mai apoi bisericile cerând în smerite rugi ajutorul divin și nu schimbăm odată putreziciunea acestei puteri avare, corupte, departe de nevoile oamenilor.
Trăim de atâta timp într-o lentoare bolnăvicioasă, ne preocupă problemele zilnice, mărunte, personale, nu cele care ar putea schimba lumea noastră, nu ne implicăm cu hotărâre, cu curaj, cu bărbăție, acolo unde se joacă soarta și viitorul țării, alții luând hotărâri peste capul nostru atât de plecat, ascultător și umil. Suntem slugarnici și nu avem demnitatea bunilor și străbunilor noștri cei nemuriți în piatra atâtor Columne. Ne vin neprietenii în țară și ne terfelesc în fel și chip, incitând, expunându-și la vedere ideile lor revanșarde, anexioniste, belicoase, fără ca noi, la noi în țară, să reacționăm în vreun fel. Cu o astfel de atitudine nici nu e de mirare că au un asemenea comportament și nu va fi nicio mirare când, la vedere, fără frică, vor face și alte lucruri, mult mai periculoase decât cele de acum.
Toate acestea sunt o consecință a faptului că cei care ne reprezintă nu stau cu fața întoarsă către țară, către nevoile și durerile ei, că în scurtimea mandatului lor l-i gândul doar la ei și la îmbuibeala lor, iar cu astfel de oameni nu putem fi decât aici, unde suntem azi, mici, neimportanți, nebăgați în seamă, aflați la voia altora, care au știut să facă din țara lor un nume respectat, cu un rost în această lume.
