Ovidiu Furnea: „Portul popular este cel mai elegant costum al românului"

Distribuie pe:

„Dragostea pentru cântecul popular, drag nouă românilor, mi-a fost insuflată de bunicii mei, pe care îi simt tot timpul alături de mine. Mi-e drag să cânt, mi-e drag să joc, îmi este aproape folclorul, muzica tradițională, mă bucur să văd că în ziua de astăzi, parcă tot mai mulți tineri îmbracă straiele populare românești, și că uneori, fiind întrebat, pot da unele sfaturi tinerilor care vor să pornească pe acest drum".

Acesta este crezul tânărului interpret Ovidiu Furnea, care, la cei 28 de ani ai săi, este un interpret în plină ascensiune, participant la numeroase festivaluri din țară și străinătate, la multe concursuri pentru promovarea tinerelor talente. A urmat Școala populară de Artă, sub îndrumarea cunoscutei interprete Dorina Oprea, specialitatea „canto popular". În urmă cu doi ani, a reușit să scoată pe piață un CD.

Ca specie a muzicii populare, preferă doina, mai puțin abordată de tinerii interpreți din zilele noastre. Vorbește cu admirație des-pre regretatul Petre Săbădeanu, regretatul Vasile Conțiu, Alexandru Costea și Isidor Tudoran, acesta din urmă fiind cel care i-a descoperit talentul și l-a îndrumat către Școala populară de artă. A cântat cu orchestra „Timișul", cu orchestra „Doina Gorjului", cu orchestra suceveană „Cântecele Neamului", cu Ansamblul „Mureșul" din Târgu-Mureș, pe care îl prețuiește în mod deosebit.

În orașul Ungheni - locul de baștină al artistului - a fost înființat, încă din 2003, Ansamblul „Hora", care și-a dezvoltat repertoriul an de an. Pe atunci Ungheniul îl avea ca primar pe Ioan Covrig, în prezent, primar este Victor Prodan, ambii susținători entuziaști ai acestui ansamblu. Așa se face că Ovidiu Furnea a devenit solistul Ansamblului folcloric „Hora" al Casei de Cultură din orașul Ungheni, ansamblu renumit prin bogăția dansurilor, abordarea mai multor zone folclorice din țară, mai cu seamă dansurile din zona Câmpiei mureșene: Valea Beicii și Valea Mureșul Superior, dar și din zona Moldovei și Maramureșului.

Din păcate, constată Ovidiu Furnea, „folclorul a devenit poluat, nu se mai caută tradiționalul, nu se caută filonul frumuseții dansului, de acolo de la vatra satului, ci mai degrabă aspectul comercial."

Cu toate acestea, „portul nostru popular este cel mai elegant costum al românului", mărturisește artistul.

Lasă un comentariu