Acum, la vârsta-mi înaintată…

Am avut plăcuta surpriză și bucurie de a primi, în sfârșit, răspunsul mult așteptat la mai vechea și copilăreasca-mi întrebare, adresată presupusului auz înțelept și cuminte al „Păsărilor călătoare ale Cerului": „Domnișoarelor și Domnișorilor, de ce și pentru ce, an de an, în miez de toamnă, voi zburați spre alte țări străine, mult mai calde ca a mea?!". Am așteptat ce am așteptat și iată că din toate câte sunt în văzduh și pe pământ, doar o preacuminte rândunea mi-a răspuns cam așa: „Zburăm pentru că ne este tare greu să meregem pe jos! Și, precum ai văzut, și alte dăți, niciodată nu uităm a ne întoarce de unde plecăm! Tragem nădejde că tot la fel să fie și în îndepărtata Primăvară românească. Să ajungem, negreșit, la cuiburile noastre și la casele voastre. Atunci, fi-va blândul și cumintele anotimp religios al dangătelor clopotelor bisericilor credincioșilor români. Cele care ne vor vesti sfânta slujbă a Învierii Domnului, când, dimpreună, vom ciocni ouăle roșii ale Paștilor și vom intona Imnul Preaslăvirii lui Dumnezeu și Cântărilor iubirii dintre Oameni: „Hristos a Înviat din Morți,/ Cu Moartea Pre-Moarte Călcând/Și celor din Morminte/Viață Dăruindu-le!".

Așadar, acum este toamnă târzie și brumărie, cu frunze ruginii în vii, amintind că rândunelele, berzele și cocorii au ajuns în îndepărtatele țări străine, calde și fierbinți. Pe noi, oamenii ținuturilor românești, lăsându-ne uitați în prea recea îmbrățișare a apropiatei sosiri a iernii! Atunci, ne va fi și mai tare dor de româncele noastre rândunele!

Lasă un comentariu