Există, însă, și un alt punct de vedere, acela al comunităților, fie ele la nivel local sau național.
Acest punct de vedere este expresia rolului important pe care resursele bugetare le au într-o societate din ce în ce mai evoluată. Creșterea nevoilor de ordin social, a nevoilor de finanțare a unor instituții cu vocație națională ca și a unor acțiuni la nivel global de îmbunătățire a condițiilor de mediu fac necesară o tot mai eficientă acțiune de colectare a veniturilor bugetare. Mai mult, în societățile moderne de tipul celei nord americane sau a Uniunii Europene principiul coeziunii sociale a devenit unul dintre valorile esențiale ale dezvoltării, aducând în prim plan preocuparea pentru o mai echitabilă distribuire a veniturilor în avantajul educării tinerei generații și a asistării categoriilor defavorizate.
În acest context, pe măsură ce creșterea avuției naționale conduce la atingerea unui nivel de viață superior, se perfecționează și instrumentele de reperare și atragere a resurselor necesare serviciilor sociale: educația și învățământul, sănătatea, siguranța și protecția cetățeanului etc.
Se creează astfel, o relație directă între politica fiscală și politicile de intervenție socială.
Această relație ar putea explica și divergența dintre cele două puncte de vedere, cel al agenților economici care consideră că o fiscalitate excesivă acționează ca o frână pentru efortul lor de a spori avuția națională, și cel al comunității (în sens larg), care consideră că are nevoie de cât mai multe resurse bugetare pentru ași satisface nevoile imediate, dar cu efect pe termen lung.
Răspunsul ar putea fi dat prin găsirea punctului în care un anumit nivel al fiscalității ar reprezenta intersecția interesului agenților economici cu cel al comunității.
Ce ar trebui întreprins pentru diminuarea până la eradicare a activităților de economie subterană?
Unele guverne, în alte țări și în alte epoci au folosit o metodă denumită „morcovul și bățul" care consta într-un mixt de măsuri stimulative și punitive.
Această metodă s-a dovedit a avea unele limite.
Politica „bățului", adică a pedepselor stabilite pentru practicarea activităților de economie subterană nu mai poate fi eficientă într-o societate modernă și globalizată. Argumentele sunt următoarele:
• Societățile moderne au eliminat din procedurile penale pedepsele grave și cu mare impact disuasiv, cum ar fi pedeapsa cu moartea;
• Pedepsele exprimate prin amenzi nu sunt niciodată la valoarea pagubei produse, ceea ce face ca vinovatul să fie în câștig chiar dacă plătește amenda;
• Complicarea sistemului juridic a dus la posibilitatea prelungirii pe termen lung a proceselor, existând posibilitatea prescrierii delictului;
• Organele de control nu dispun de mijloace și fonduri pentru a cerceta întregul lanț de operațiuni sau activități subterane ce pot fi desfășurate și în afara granițelor naționale. Organele de urmărire internațională (de tipul Interpol) au o slabă eficiență din cauza lipsei de acorduri bilaterale între țări;
• Desfășurarea activităților de control, urmărire și judecată de regulă costă, mai mult decât organele legale pot recupera de la cei aflați sub urmărire.
Politica „morcovului", adică a stimulentelor pe care Statul le dă pentru a determina renunțarea la activități de economie subterană este, și ea, supusă unor limite.
Aceste limite sunt o expresie a incapacității Statului de a oferi simultan și cu aceeași pondere stimulente care să anihileze toate cauzele desfășurării activităților de economie subterană.
Întotdeauna va rămâne cel puțin un element nu îndeajuns de stimulativ care va genera tentația de practicare a unor ilegalități.
(va urma)
