Conform I.N.S. - SALARIUL MEDIU NET, ÎN CREȘTERE

Distribuie pe:

Datele publicate recent de Institutul Național de Statistică arată că salariul mediu net a crescut cu aproape 14% în august 2017 față de aceeași lună din 2016.

Câștigul salarial mediu nominal net a scăzut în august cu 1,1% față de luna trecută, ajungând la 2.364 de lei, și a crescut cu 13,9% față de august 2016, se arată în comunicat.

De asemenea, potrivit aceleași surse, în august 2017, câștigul salarial mediu nominal brut a fost de 3.290 de lei, cu 1,2% mai mic decât în luna iulie 2017. Câștigul salarial mediu nominal net a fost de 2.364 de lei, în scădere față de luna precedentă cu 27 de lei.

Valorile cele mai mari ale câștigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activități de servicii în tehnologia informației - inclusiv activități de servicii informatice -5.930 lei, iar cele mai mici în hoteluri și restaurante -1.406 lei.

Acordarea premiilor anuale și a primelor de sărbători în lunile decembrie, martie/aprilie, influențează creșterile sau scăderile în funcție de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuațiilor câștigului salarial lunar la nivelul întregului an, precizează INS.

În luna august 2017, comparativ cu iulie 2017, în majoritatea activităților din sectorul economic, nivelul câștigului salarial mediu net a fost mai mic decât în luna iulie 2017. Cele mai semnificative scăderi ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat în depozitare și activități auxiliare pentru transport, respectiv cu 7,7% în intermedieri financiare (cu excepția activităților de asigurări și ale fondurilor de pensii) (8,7%), în fabricarea calculatoarelor și a produselor electronice și optice, producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor și semiremorcilor (între 5,0% și 6,5%) și în fabricarea de mașini, utilaje și echipamente, alte activități industriale, alte activități extractive, fabricarea produselor textile, tăbăcirea și finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj și marochinărie, harnașamentelor și încălțămintei; prepararea și vopsirea blănurilor), fabricarea produselor din cauciuc și mase plastice (între 3,5% și 5,0%).

Domeniile în care s-au câștigat cele mai mari salarii

Creșteri ale câștigului salarial mediu net față de luna precedentă au fost determinate de acordarea de prime ocazionale, drepturi în natură și ajutoare bănești, sume din profitul net și alte fonduri (inclusiv tichete de masă și tichete cadou), dar și de realizările de producție ori încasările mai mari (funcție de contracte).

Cele mai semnificative creșteri ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat în extracția cărbunelui superior și inferior (cu 19,2%), în tipărirea și reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, extracția petrolului brut și a gazelor naturale, industria metalurgică, fabricarea băuturilor (între 4,0% și 8,5%) și în telecomunicații, activități de servicii anexe extracției, transporturi pe apă, activități de editare (între 2,0% și 3,5%).

În sectorul bugetar s-au înregistrat scăderi ale câștigului salarial mediu net față de luna precedentă în învățământ (-2,3%) ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanței școlare, respectiv în sănătate și asistență socială (-0,6%). Câștigul salarial mediu net a crescut ușor în administrația publică +0,7%, comparativ cu luna precedentă. (sursa:Mediafax.ro)

 

Lasă un comentariu