Starea tensionată prilejuită de acțiunile revendicative ale etnicilor minorităților naționale din unele țări europene, ce pot avea consecințe iremediabile și ireversibile, după cum s-a întâmplat de dată relativ recentă în Kosovo, și după cum se preconizează în prezent un asemenea fenomen în în Spania, prin tendința de desprindere a Cataloniei și proclamarea independenței acestei regiuni autonome, se constitue într-o amenințare asupra securității naționale și a integrității teritoriale a acestor state, și a Uniunii Europene, în general. Astfel, acest joc cu variabile geopolitice mobile, va schimba actuala paradigmă politică și geopolitică privind procesul unității statale și naționale, amplificând acest fenomen al mișcărilor etnocentriste revendicative în defavoarea celor naționaliste și a unității statale. Dacă ne referim la noi, o asemenea stare tensionată este indusă la nivelul întregii societăți, în primul rând în cadrul populației minoritare de etnie română din localitățile și zonele geografice cu populație majoritară maghiară, astfel că o asemenea îngrijorare a devenit un agent stresor pentru toți cei care simt și trăiesc în spirit naționalist. Pentru înțelegerea și evitarea unei stări conflictuale manifeste, cred că se impune cu necesitate abordarea acestui fenomen și de pe o poziție științifică, și pe cât posibil obiectivă, și nu exclusiv emoțional și subiectiv-partinic, prin prisma promovării forței rațiunii în defavoarea rațiunii forței, estompând pornirile instinctive iraționale, iredentiste și revizioniste, care pot degenera dintr-o stare potențială - latentă într-o stare conflictuală manifestă cu grave consecințe în ambele părți implicate într-un asemenea posibil conflict interetnic. Importanța analizei acestui fenomen social și pihosocial, etnic și politic, rezidă în primul rând de la efectele sale negative, emergente naturii contradictorii a intereselor de grup - a grupurilor etnice, și a luptei dintre indivizii și grupurile aparținătoare acestora, în cazul analizat a grupurilor etnice minoritare și majoritare, și care implică efecte negative și distructive asupra ambelor tabere, în mod deosebit asupra ordinii, securității și stabilității sociale, naționale și zonale, chiar dacă sub raport matematic se vrea un joc cu sumă nulă. Ca joc conflictual, și în cazul conflictelor interetnice, jocurile de sumă nulă reprezinta acele jocuri în care suma câștigurilor este zero sau, altfel spus, când cineva câștigă, cineva pierde. Cine va câștiga și cine va pierde este greu de anticipat, pe baza intuiției sociologice, cred că pierderea va fi resimțită la nivelul ambelor tabere implicate în conflict, aceste pierderi putând fi teritoriale, umane și materiale.
Într-un asemenea context antinomic, conflicul induce o stare de dezordine și dezechilibru socio-afectiv, sau și mai grav, la instabilitate zonală și națională, sau chiar regională, cu pierderi și distrugeri imprevizibile, reclamând schimbări sociale și politice care crează asemenea tensiuni, frustrări și nemulțumiri din parte celor defavorizați în urma soluționării inechitabile a stării conflictuale, pe acest fond al teoriei jocurilor, alături de starea de nesiguranță produsă de această stare tensionată ce amenință asupra pierderii unui drept istoric din partea populației majoritare, cum este dreptul istoric al românilor la aceste teritorii revendicate de satul maghiar, avertizând asupra scurității naționale și integrității teritoriale. În cazul conflictului interetnic dintre populația majoritară și minoritarii etnici maghiari, nodul gordian îl constituie Tratatul de pace de la Trianon din anul 1920, simbolic spus, „Trianonul", unde și când Ungaria a pierdut ceea ce a dominat timp de secole, lezând și afectând pretinsa „ordine" istorică perturbată de acel eveniment politic, respins de etnicii maghiari de pretutindeni și de la orice nivel intelectual și ierarhic. O asemenea retorică revizionistă provocatoare s-a întețit cu ocazia vizitei primului ministru al Ungariei în România la deschiderea unei instituții de învățământ superior finanțate de guvernul maghiar (Universitatea Creștină Partium), unde a promovat în mod direct și nestingherit de nimeni un asemenea spirit secesionist și iredentism față de maghiari cetățeni români. Redau pentru relevanța sa un fragment din discursul premierului maghiar cu ocazia acestui eveniment: „Ungaria este suficient de puternică să-și asume responsabilitatea pentru situația maghiarilor din Ardeal. Părțile sunt ale unui întreg, iar un întreg este format din părți. Țara mamă și comunitățile din afara granițelor au soartă comună. Misiunea noastră este să luptăm pentru ca aceste comunități să răzbească pe teritoriul pe care s-au născut și pe care trăiesc, să aibă posibilitatea să învețe în limba maghiară și să aibă posibilitatea să trăiască ca maghiari. Dubla cetățenie, susținerea învățământului în limba maternă, de la grădiniță și până la învățământul superior, sunt doar începutul... Avem programe care vă ajută să vă dezvoltați și să vă bucurați de viață acolo unde trăiți, în armonie cu majoritatea. (..) Trebuie să avem atitudine pentru că doar împreună creștem, împreună ne putem construi viitorul", subânțeles ca fi „creștin și maghiar". Ce va urma după acest „început", este ușor de anticipat! Oare autoritățile statului român au descifrarat acest mesaj subliminal provocator și amenințător? Se pare că nu, atâta timp cât tăcerea a devenit un principiu în diplomația românească, și când politica se consumă cu tot felul de conflicte intestine, de tip dâmbovițean, scăpându-le din vedere pădurea de dragul copacilor, de dragul intereselor personale și de grup, pe care le pun mai presus, în ignoranță totală cu cele naționale, subapreciind aceste provocări și amenințări directe pe teritoriul statului național românesc.
Etiologia conflictelor cunoaște un registru divers și complex de factori cauzali, plecând de la inegalitățile și discriminările sociale, declamate de etnicii minoritari, în cazul de față de secui și maghiari, frustrările și refulările acestora, coroborate cu incapacitatea părților de a ajunge la un compromis, chiar în pofida unor pierderi și nemulțumiri reciproce, favorabile însă distrugerilor de orice natură prilejuite de aceste conflicte și jocuri politice cu asemenea efecte indezirabile pentru ambele părți. Fiind un conflict social, conflictul interetnic este delimitat de psihosociologie ca a fi un conflict intergrupal, implicând pe lângă indivizii ce acționează și anumite grupuri, mai mult sau mai puțin transparente, unele fiind implicate în mod direct, altele acționând din „umbră", influețând și transformând conflictul latent în unul manifest.
(va urma)
