Despre eficacitatea diferitelor metode de limitare sau eliminare a activităților de economie subterană se mai poate discuta dar un lucru este sigur și unanim acceptat: este o iluzie ca cineva să creadă că eliminarea economiei subterane ar fi posibilă doar prin întărirea controlului și al represiunii. Costul economic și social ar fi, în acel caz, prea mare și greu de suportat pentru societate.
Există un echilibru extrem de dificil și delicat între pierderile pe care le provoacă societății economia subterană si costurile pe care le plătește societatea pentru a lupta împotriva acesteia.
Volens nolens, economia subterană face parte din viața noastră cea de toate zilele.
Toți încurajăm, mai mult sau mai puțin, economia subterană atunci când mai „ciupim" sau mai „ajustăm" obligațiile bănești pe care le avem față de stat reprezentat de diferite instituții și organisme publice.
Este măcar unul dintre noi care să nu fi mers odată fără bilet în tramvai sau în autobuz, care să nu fi făcut „un blat" la meci sau la cinema, care să nu fi „uitat" să plătească vreo amendă la circulație?
Câți dintre noii oameni de afaceri, fie ei buticari sau președinți ai consiliilor de administrație, pot spune cu mâna pe inimă că nu-și bat zilnic capul în căutarea unor „soluții" de micșorare sau chiar de evitare a dărilor către stat?
Economia subterană românească este un produs al unor factori generali dar și al unor factori specifici nouă, românilor.
Este produsul unei economii încă subdezvoltate în care piața nu are un rol pe deplin generalizat și în care economia autoconsumului este încă principalul mijloc de supraviețuire a unei largi categorii a populației.
Este produsul unei economii cu o structură anacronică și cu o populație săracă, unde sectorul serviciilor este încă insuficient dezvoltat pentru a substitui o gamă cât mai largă de activități casnice.
Este produsul unei mentalități și al unui comportament cu importante accente latino-balcanice care transformă relația dintre autoritate și cetățean într-un joc de-a șoarecele și pisica. Cetățeanul, aflat în postura șoarecelui, consideră că cea mai bună „metodă de lucru" cu autoritatea este aceea de a te feri din calea ei, de a evita pe cât posibil contactul cu ea.
În cadrul unei astfel de relații, cetățeanul român, fie el persoană fizică sau juridică, depune mai mult efort pentru găsirea mijloacelor de a ocoli legea decât de a o respecta.
Fără nicio urmă de răutate și cu speranța că nimeni nu se va supăra sau se va simți jignit, trebuie să recunoaștem că, în multe cazuri, ne dovedim mult mai ingenioși, mai perseverenți și mai dinamici în sfera economiei subterane decât în cea a economiei oficiale.
Poate că este normal să fie așa, mai ales în ultimii 70 de ani.
Comunismul, și apoi tranziția, au făcut ca ocupația de bază a românilor să fie supraviețuirea.
Economia subterană românească este și o expresie a unui anumit tip de individualism care, la noi, se manifestă și prin incapacitatea înțelegerii legăturii intrinsece dintre soarta generală și soarta individuală. Prea puțin realizăm sau prea puțin ne interesează faptul că, uneori, prin obținerea binelui personal putem crea un rău general.
De fapt, nu se înțelege importanța capitală pe care o are interdependența dintre individ și societate, elementul central al principiului coeziunii sociale.
Oare multora dintre noi le pasă că dacă nu-și plătesc biletul de tramvai, aduc o pagubă societății de tramvaie care nu va mai avea fonduri necesare reparării vagoanelor și îmbunătățirii propriilor lor condiții de călătorie? Oare se face legătura între faptul că „beneficiul"imediat ne care îl obține prin neplata biletului se transformă într-o „pagubă" ulterioară?
(va urma)
