Chestiuni de educație și cultură!

Distribuie pe:

De cum ai trecut granița României, din străinătate întorcându-te, prin unele localități, mai ales înspre Giurgiu, te întâmpină un trist, sumbru peisaj: peturi, resturi menajere, hârtii, cât vezi cu ochii. Ceva neplăcut și respingător în același timp! O astfel de imagine respingătoare am întâlnit și în zona care cuprinde acum strada Jean Monnet (Târgu-Mureș): grămezi de moloz aruncat, mizerii la marginea drumului și la liziera pădurii! O singură concluzie: comportament care trădează lipsa de civilizație, îndepărtarea de realul, adevăratul simț civic. Rămâi uluit de răspunsul unui cetățean, dintr-o localitate dinspre Dunăre, la întrebarea corespondentului postului Radio România Actualități: „Cine credeți că, totuși, ar trebui, ar fi chiar obligat să curețe locul, să îndepărteze mizeria asta?".

Răspuns-șoc: „Să curăț eu? S-o facă aleșii!". Care aleși n-a precizat. Aleșii locali (consilierii și primarul) sau deputații și senatorii? Astfel de răspuns cam rar întâlnești! Nepăsare, sfidare, lipsă de bun-simț. Acea mizerie au făcut-o cetățenii de acolo. Deci, ei sunt obligați să curețe locul, nu alții! Alături de cei care beneficiază de plata nemuncii, adică de ajutoarele sociale, conform legii! Așa-i românul nostru obișnuit: cineva să-i curețe șanțul să nu-i ajungă apa în curte sau în casă, să-i curețe bătătura, să-i arunce gunoiul, iar el să șadă cu brațele încrucișate, să fie mulțumit. Chestiune de educație. Chestiune de cultură. Dar și de simț cetățenesc! Or, ele lipsesc!

Lasă un comentariu