Din 1990 încoace, în privința minorităților, mai multe țări ne-au dat lecții demne de urmat. Lecții, în primul rând, de demnitate. Însă, guvernanții români n-au priceput, n-au învățat nimic! În campania electorală, prin 2009, Nicolas Sarkozy, viitor președinte al Franței, dădea o astfel de lecție. Semnele de obrăznicie ale unor minoritari, în țara cu „un singur popor, o singură limbă, un singur steag, un singur imn", niște inși de prin Maroc și Algeria, te miri de pe unde, afișau pretenții, ajunși în Franța, iar pe francezi i-au înfuriat de-a binelea. Atunci, Sarkozy le-a arătat și le-a bătut obrazul: „Nu vă place aici? Plecați unde vreți!". Adică, dacă tradițiile noastre, Constituția, cu prevederile ei clare, legile franceze, limba nu vă plac, plecați acolo de unde ați venit, acolo unde vă trag ața și sufletul: în Ungaria, în Olanda, în Suedia, în Germania, în Turcia, în Grecia! Oriunde! Să vedem dacă și pe acolo vi se va permite să vă dați în stambă și poalele peste cap.
Peste cap și-a dat poalele minoritatea maghiară, pe la noi, din 1990 încoace. Iar guvernanții noștri, dornici să fie pe placul Budapestei, să nu o supere pe vecina vestică, de 28 de ani, au pus mereu batista pe țambal. O Budapestă care știe că, în politică nu au existat, nu există și nu vor exista, vreodată, sentimente, ci doar interese. Asta-i de când lumea politicii.
Demnitate, guvernanții noștri n-au avut. Pe lângă acea replică a lui Sarkozy, există și acea Declarație - șoc, o lecție a demnității franceze. În anul 1999, Franța mai punea, o dată, piciorul în prag, dând o directă de dreapta obrăzniciei. Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, întrunit la Budapesta, cerea semnarea, după o serie de rectificări și ratificări, ale mai multor convenții europene, de către miniștrii de Externe ai unor țări, printre care și România. Printre acele convenții se afla și „Carta limbilor regionale sau minoritare." Surpriză de proporții! Dorind să dovedească faptul că lor, câinii nu le mănâncă, cum și când ei vor, din traistă, considerând că poziția lor trebuie luată în seamă, francezii s-au gândit, imediat, la o soluție a interesului național. Dar au semnat. Însă, imediat au atașat semnăturii lor o Declarație. Un punct de vedere fără echivoc. Fără loc de negocieri inutile. O Declarație clară, din toate punctele de vedere, ale cărei principii Franța le va respecta întocmai, care ar fi putut să „inspire" și Bucureștiul.
Ce conținea acea Declarație? Ceva cât se poate de simplu și pe înțelesul tuturor. Guvernul Franței nu recunoaște, în niciun fel, drepturile colective ale minorităților conlocuitoare, nu acceptă, sub niciun motiv, folosirea vreunei limbi minoritare, ci doar a celei oficiale, franceza, în Administrație și Justiție, în toate sectoarele publice. Limba franceză este obligatorie în toate documentele oficiale. În Franța există doar cetățeni francezi! Atât. „Republica Franceză - scria în acea Declarație - este una și indivizibilă." Așa spune Constituția Franței!
Oare ce ar spune despre așa ceva alergătorii, cu limba scoasă, după așa-zisa autonomie teritorială, pe criterii etnice, a Ținutului Secuiesc?
Dar reacția Bratislavei la obrăznicia minorității maghiare de acolo, nu le spune guvernaților români nimic? Premierul slovac nu i-a permis președintelui Ungariei, Solyom Lászlo, accesul într-o zonă locuită de unguri, cu prilejul dezvelirii statuii Sfântului Ștefan, moment considerat, de slovaci, o sfidare. Agitației minorității maghiare, slovacii i-au opus o lege aspră, în sensul apărării interesului național, nu a folosirii limbii maghiare, invocând „violarea suveranității Slovaciei." Ambasadorul slovac la Budapesta a fost chemat, urgent, la Ministerul de Externe al Ungariei, pentru a da explicații. „Legea folosirii limbii de stat" în Slovacia este, în primul rând, una a apărării interesului național! Sunt prevăzute amenzi aspre, pentru cei care încalcă legea promovării limbii slovace, și se interzice și se sancționează folosirea, în locuri publice, a oricărei altei limbi.
Înconjorul lumii l-a făcut și acea replică a premierului australian, o femeie, replică dată unor măcănitori nemulțumiți. „Cui nu-i place aici - a spus ea - să plece. Afară! Nu noi v-am chemat în țara noastră! Vă place aici? Rămâneți! Nu vă place - afară! Plecați unde doriți!". Tot o lecție de demnitate!
Și, iată, o altă mare surpriză, în această criză europeană. Este vorba despre un scurt discurs al președintelui Putin, de fapt, o Declarație la televiziunea națională, datorită căreia „popularitatea i-a crescut enorm în doar câteva zile." Declarația lui, privind evenimentele legate de emigrație, „a fost primită cu un entuziasm deosebit de societatea rusă, de Biserica Ortodoxă, de Parlament, de partide": „În Rusia, - spunea Putin - minoritățile trebuie să trăiască la fel ca rușii. Orice minoritate, de oriunde ar veni ea, dacă vrea să stea în Rusia, trebuie să muncească și să mănânce ca rușii, trebuie să vorbească rusa și să respecte legile rusești (…). Dacă preferă legea Sharia și să ducă o viață de musulmani, atunci îi sfătuim să se ducă acolo unde există asemenea legi. Rusia nu are nevoie de minorități musulmane! Minoritățile au nevoie de Rusia, iar noi nu le acordăm privilegii speciale, după cum nu vom încerca să ne modificăm legile, pentru a le satisface dorințele, oricât de tare ar țipa că sunt discriminați. Nu vom tolera lipsa de respect față de cultura rusă. Am face bine să tragem învățăminte despre cum s-au sinucis America, Anglia, Olanda, Franța, dacă dorim să supraviețuim ca națiune. Musulmanii cuceresc, în prezent, acele țări, dar nu vor putea cuceri Rusia… Atunci când acest onorabil corp legislativ (Parlamentul) se va gândi să adopte legi noi, să aibă în vedere că interesele naționale ruse primează și să-și amintească faptul că «musulmanii nu sunt ruși.»"
Și când te gândești la situația, la realitatea de pe la noi, cât de nemulțumiți sunt unii minoritari maghiari, adepți ai autonomiei teritoriale, mereu plângându-se că ei sunt „cetățeni de gradul doi", că nu au drepturi, că sunt discriminați, că Statul Român nu le dă autonomia dorită, pe criterii etnice. Drepturi au, precum au și românii, conform tuturor standardelor europene! Dar nu drepturi pretind ei, ci supradrepturi, privilegii, să fie mai egali ca alții!
Întorcându-ne la Declarația-șoc a lui Vladimir Putin, consider că e nevoie de o precizare necesară. Nu eu sunt cel potrivit, nici cel chemat să-l laude pe țarul Putin! Dar, de aplaudat, merită aplaudat! Pentru adevărul spuselor lui!
