Școala - instituție principal de formare a personalității

Școala, ca instituție fundamentală de instruire și educație a apărut și a dobândit un cadru instituțional încă de la sfârșitul societății primitive, și mai ales, în antichitate, din nevoia socială de organizare și dirijare a influențelor exercitate asupra tinerelor generații, pentru a forma personalitatea umană pe măsura nevoilor societății respective.

Cu toată dezvoltarea pe care a cunoscut-o învățământul, în pas cu dezvoltarea societății, el a rămas încă mult timp o instituție cu o organizare relativ de început. I.A. Comenius (secolul XVII) este primul pedagog care, considerând că activitatea de formare a omului trebuie să imite precizia legilor naturii, a instituit un învățământ bazat pe clase și lecții, al cărui cadru general funcționează și astăzi în cea mai mare parte a globului.

Dezvoltarea societății a ridicat treptat exigențele pregătirii omului, sub aspectul nivelului general de cultură, al aspirațiilor sale, al gradului de specializare și al comportamentelor interindividuale și sociale. O asemenea pregătire a fost dată în toate timpurile de către școală, de învățământ. În instituțiile școlare, mai precis în procesul de învățământ care reprezintă activitatea desfășurată în aceste instituții, se realizează funcțiile educației (culturală, economică, axiologică).

La realizarea procesului de formare a personalității își dau contribuția o multitudine de factori care exercită influențe educative. Școala rămâne, însă, instituția centrală, în cadrul sistemului de educație permanentă, deoarece în școală se pun bazele pregătirii omului, ale formării personalității lui, ea beneficiind de influențele celorlalți factori, pe care le focalizează.

Întotdeauna școala, învățământul s-a afirmat ca un factor al dezvoltării societății, al progresului istoric, prin rolul pe care-l are în transmiterea experienței social-istorice de la o generație la alta, prin funcția sa socială de pregătire a cadrelor pentru toate domeniile de activitate, de formare a idealului uman caracteristic fiecărei societăți. Pe măsura dezvoltării societății și a creșterii complexității vieții sociale, s-au amplificat și intensificat cerințele pentru pregătirea omului și, implicit, s-au amplificat și funcțiile școlii. Epoca modernă a instituit școala în înțelesul ce i se dă astăzi, ca instituție de educație și cultură, de pregătire și calificare a forței de muncă, de pregătire a tineretului pentru integrarea socială.

În toate timpurile, pregătirea omului pentru integrarea socială, modelarea personalității lui a fost realizată de către instituțiile școlare, de către învățământ. Școala a cunoscut o permanentă dezvoltare și perfecționare, organizându-se pe grade, tipuri și profiluri, desfășurându-și activitatea într-o relație funcțională unitară care a adoptat denumirea de sistem de învățământ. Sistemul de învățământ cuprinde ansamblul instituțiilor de educație și învățământ care se găsesc într-o corelație de interdependență și funcționează pe baza unor principii proprii, în care se realizează sarcinile educației, potrivit țelurilor societății respective. Organizarea sistemului de învățământ, conținutul, principiile de funcționare etc. se raportează la condițiile social-istorice, respectiv la cerințele societății, care sunt racordate la nivelul sistemului social general. Învățământul se află în multiple corelații cu dezvoltarea societății. El este produs al societății în sensul că scopurile, orientarea, conținutul, structura și funcțiile sale, mijloacele de care dispune reflectă cerințele și posibilitățile oferite de societate.

Lasă un comentariu