Slobod la vânătoare

Ca de fiecare dată, Asociația de vânătoare „Diana" - Boiu, comuna Albești, își are tipicul ei de început de sezon vânătoresc la porc mistreț. Evenimentul este organizat de Nicu Cismaș - tehnician de vânătoare, cel care se îngrijește ca zona să nu fie braconată și, cu mult înainte de acest eveniment, le transmite tuturor membrilor ce compun această asociație, data de la care are loc începerea sezonului de vânătoare. Acesta a fost marcat sâmbătă, 14 octombrie, când vânătorii s-au întâlnit la locul de hotar numit Bârlibășoaia, unde a avut loc instructajul participanților, luarea la cunoștință a regulilor de vânătoare în teren, împărțirea pe grupe.

La finalul partidei (care s-a lăsat cu împușcarea a doi mistreți), a fost organizată o masă vânătorească, la care a participat, alături de săteni, primarul comunei Albești, Nicolae Șovrea, iar momentul artistic a fost asigurat de grupul folcloric „Arinii" din Boiu.

De remarcat că, pentru a stabiliza vânatul în zonă, au fost semănate hectare întregi cu porumb, suprafețe ce vor rămâne neculese, anume hrană, porcilor mistreți, pe parcursul sezonului de vânătoare .

Lasă un comentariu