„Pe drumul unității naționale", cu Vasile Netea

O altă lucrare a lui Vasile Netea cu un profund caracter patriotic este și „Pe drumul unității naționale", apărută la Cluj-Napoca în anul 1975. În această carte Vasile Netea a înmănuncheat o serie de studii și conferințe rostite în legătură cu comemorarea sau aniversarea unor evenimente ale istoriei poporului român - Revoluția din 1848, Unirea din 1918 - sau a unor mari cărturari și luptători pentru realizarea unității naționale. Ele i-au dat prilejul a arunca o privire mai largă asupra sensului istoric al acestora și, totodată, asupra concepțiilor care au stat la baza orientării și activității patriotice a personalităților evocate.

Deși scrise și rostite în împrejurări deosebite, aceste studii sunt strâns legate între ele prin firul roșu care le străbate de la un capăt la altul: ideea originii comune a tuturor românilor locuitori în Țara Românească, Moldova și Transilvania, a continuității lor neîntrerupte.

Această idee a fost timp de secole ideea fundamentală a tuturor cărturarilor și luptătorilor patrioți din toate țările românești, ea fiind mărturisită pretutindeni. Ca adevăr științific, continuând, pe un plan ascendent, gândirea umaniștilor și cronicarilor români Nicolae Olahul, Grigore Ureche, Miron Costin din secolele XVI și XVII, ea a fost exprimată la începutul secolului al XVII-lea de Dimitrie Cantemir și îmbrățișată apoi cu fervoare mesianică de reprezentanții „Școlii ardelene": Samuel Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior, Ioan Budai Deleanu.

Revoluția de la 1848 a dat un puternic impuls creșterii conștiinței de sine a poporului nostru, a exprimat hotărârea moldovenilor, muntenilor și transilvănenilor de a sfărâma vechile relații feudale, de a deschide calea noii orânduiri, de a făuri unitatea națională în cadrul frontierelor unuia și aceluiași stat de a înainta neabătut pe drumul progresului și democrației. Viteaza generație pașoptistă vorbește în această carte prin Nicolae Bălcescu, Simion Bărnuțiu, Avram Iancu, eroi ai ideilor și acțiunilor revoluționare, conștiințe de granit ale românilor de pretutindeni.

În deceniile următoare Revoluției și apoi în pragul secolului XX, ideea unității politice românești s-a reflectat puternic în marile sinteze istorice ale lui A. D. Xenopol și Nicolae Iorga, ambii fiind totodată și neosteniți propovăduitori ai ei în toate domeniile de activitate obștească. În același timp, scriitori transcarpatini, și aici Vasile Netea se referă în primul rând la Alexandru Vlahuță, își îndreptau privirile spre Transilvania, împletindu-și activitatea cu cea a scriitorilor ardeleni Iosif Vulcan, George Coșbuc, Ion Gorun, Șt. O. Iosif, O. Goga și colaborând intens la publicațiile lor.

În anii fierbinți ai mișcării Memorandului, Vlahuță a fost unul dintre principalii purtători de steag ai solidarității. Un amplu capitol în lupta pentru desăvârșirea unității îl reprezintă contribuția ziarelor și revistelor române de pe ambii versanți ai Carpaților. În ultima fază a luptei, în anul 1918, numărul acestor periodice a cunoscut o creștere impetuoasă, ele transformându-se în tulnice de mobilizare pentru adunările naționale ce aveau să hotărască, libere de orice presiune, unirea cu Patria-Mamă.

Marea Unire - spune Vasile Netea - nu a fost rezultatul unei conjuncturi, după cum nu a fost opera unui singur partid politic, a unei singure clase sau pături sociale, ci a fost scopul întregii națiuni române: pentru acest ideal au acționat toate forțele poporului român.

Lasă un comentariu