Lupta pentru pădurile județului Mureș continuă: Contractul de administrare al Parcului Natural Defileul Mureșului Superior a fost anulat de către instanța de judecată

Se confirmă din nou, pe calea instanței de judecată, legitimitatea demersurilor mele, începând din anul 2010 (ca prefect iar apoi ca parlamentar) îndreptate împotriva administrării nelegale și oneroase a Parcului Natural Defileul Mureșului Superior de către SC OCOLUL SILVIC DE REGIM GHEORGHENI SA. Curtea de Apel București, Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, a motivat Sentința Civilă nr. 2591, pronunțată în ședința publică din 26.06.2017, prin care a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de către Ocolul Silvic de Regim Gheorgheni SA, cu sediul în Municipiul Gheorgheni, str. Gabor Aron nr. 2, județul Harghita, în contradictoriu cu MINISTERUL MEDIULUI, APELOR și PĂDURILOR.

În motivarea sentinței se arată că au fost admise cererile de intervenție formulate de către Asociația proprietarilor de pășuni și terenuri forestiere și agricole Defileul Mureșului, comunele Deda, Răstolița, Stânceni și Lunca Bradului din județul Mureș. Prin cererile de intervenție s-a solicitat admiterea în principiu și în fond, precum și anularea contractului de administrare nr. 6/18.03.2010, modificat prin actul adițional nr. 321/PB/31.01.2012 și nr. 465/31.01.2012, încheiat între Ministerul Mediului și Pădurilor și reclamantul Ocolul Silvic de Regim Gheorgheni SA.

Societatea menționată nu se mai înscrie în prevederile art. 18 alin. (1) lit. b) din OUG 57/2007 cu completările și modificările ulterioare, deoarece, conform legislației în vigoare, societățile comerciale nu au dreptul de administrare al ariilor naturale protejate care necesită structuri de administrare.

În speță, reclamantul a devenit administrator al Parcului Natural Defileul Mureșului Superior în urma atribuirii în administrare a ariilor naturale protejate în anul 2010. La momentul respectiv erau în vigoare O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice. Ulterior, în urma modificării legislației în vigoare, societatea nu se mai înscrie în prevederile legale, întrucât societățile comerciale nu au dreptul de administrare al ariilor naturale protejate care necesită structuri de administrare speciale. Astfel, instanța a respins acțiunea principală ca neîntemeiată și pentru aceleași motive a admis intervențiile formulate de intervenienți, dispunând anularea contractului de administrare anterior menționat.

Am adresat, de-a lungul ultimilor ani, zeci de interpelări Ministerului Mediului în această privință, reușind chiar determinarea celor din minister să organizeze o dezbatere publică pe acest subiect la Târgu-Mureș, în scopul restabilirii legalității și pentru o corectă administrare a pădurilor și a ariilor naturale protejate din Defileul Mureșului Superior. În prezent, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin și DNA, Secția teritorială Târgu-Mureș, se află pe rol alte două dosare de cercetare penală privitoare la constituirea Parcului Natural Defileul Mureșului Superior, în anul 2007, și pentru preluarea ulterioară în administrare a ariei naturale de către SC Ocolul Silvic de Regim Gheorgheni SA. Lupta mea pentru legalitate și apărarea pădurilor județului Mureș continuă...

Lasă un comentariu