Marea doamnă a scenei românești - Olga Tudorache - a fost chemată la Domnul!

Distribuie pe:

Marea doamnă a scenei românești - Olga Tudorache - a fost chemată la Domnul!

Marea doamnă a teatrului românesc, Olga Tudorache, actrița care, în teatru și în film, ne-a lăsat acele roluri memorabile, a trecut la cele veșnice. „Personajul feminin, probabil cel mai vizibil al scenei din România, în ultimele decenii - cum consideră academicianul Răzvan Theodorescu - stârnea admirație în fiecare rol". „Se întâmplă destul de rar - spune actrița Dorina Lazăr - să ai pe scenă un partener care să te protejeze (…) Era unul dintre profesorii care îi învățau pe studenți să fie generoși, respectuoși (…) Era o persoană care te impresiona prin maiestuozitatea din vocea ei și prin felul intempestiv de a fi". „Olga Tudorache a fost un om care a cerut mult de la ea și de la cei din jur. Și asta s-a văzut pe scenă toată viața" (Marina Constantinescu, critic de teatru). „Sala Mare a Teatrului Metropolis - declară actorul George Ivașcu - se va numi «Sala Olga Tudorache». Olga Tudorache a fost una dintre actrițele care aveau o asemenea încărcătură, încât tăcerea ei vorbea, și, din păcate, astăzi tăcerea ei este gravă, e dură, e tristă".

 

Lasă un comentariu