La Paris, pe urmele unei lucrări aparținând lui Al. Papiu-Ilarian

În diminența accederii la o bursă de 3-6 luni la Cursurile Internaționale de Lingvistică din 1976 de la Paris, am fost contactat, telefonic, de regretatul Ștefan J. Fay, atunci încă domiciliat în București, care, aflând despre călătoria mea mai de durată în Franța, m-a rugat să caut la Biblioteca Națională a Franței despre exact așa: „Broșura lansată public în Editura de Stat, avându-l ca autor pe Alexandru Papiu-Ilarian, cu titlul: Transilvania în fața pretențiilor Ungariei, scrisă și publicată în principatele Române Unite, în 1861, eventual să cumpăr un exemplar de la vreun anticariat parisian."

Cum, în căutările mele de atunci, când, căutând una găsești alta - vorba românului, am aflat că se va relua lansarea numărului festiv al Seriei Bijuteriile lumii, având pe copertă ca ilustrație, Fibula de la Suseni (din România), la care asistând, am dorit să cumpăr un exemplar, dar neajungându-mi banii, am revenit și, după mai multe târguieli cu librarul, am cumpărat numărul respectiv. În schimb, nu am reușit să găsesc de vânzare broșura cu articolul lui Al. Papiu -Ilarian, dar, în zilele următoare, am reușit să-l citesc integral pe cel al Bibliotecii Naționale din Paris.

La înapoiere, regretând nereușita , dl Fay m-a anunțat că a obținut, de el știut de la cine din București, o xerocopie a textului francez.

Am intrat, astfel, în corespondență cu, de fapt, dl Ștefan J. Fay, ambasadorul României la Tokio, în Japonia, ani în șir, și al Circumscripției electorale în anul 1922 Odorhei, cel cu renumita Declarație în Parlamentul României, de fidelitate a secuilor din România Mare.

Am aflat atunci că un Émile Picot ajuns secretar particular al regelui Carol I, apoi ambasador al Republicii Franceze la Timișoara, Sibiu etc., documentându-se în Istoria României, a scris și a publicat mai multe cărți istorice, primele biografii ale domnitorilor români Alexandru cel Bun, Vlad Țepeș ș.a. Direcțiunea Bibliotecii, aflând de interesul meu pentru scrierile lui Émile Picot, m-a rugat să asist la desfășurarea „Lăsământului", de fapt un geamantan bine ferecat cu manuscrisele lui, între care și Istoria Românilor (un manuscris citeț ce 200-300 de file, care ne-a bucurat pe toți). Despre conținutul documentului am publicat, la înapoiere, un articol mai cuprinzător în Revista „Studii" 1977, 9 p. 1669-1680.

 

Lasă un comentariu