SALARIILE CERCETĂTORILOR ȘTIINȚIFICI AU FOST MAJORATE!

Distribuie pe:

Pentru scăderea diferențelor salariale dintre cercetătorii români și colegii lor din Uniunea Europeană, Guvernul a modificat, săptămâna trecută (11 octombrie 2017), HG nr. 327/2003, majorând plafoanele în baza cărora se calculează costurile salariale directe la contractele de finanțare încheiate din fonduri publice pentru activitatea de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică.

„Nivelul maxim al acestor plafoane este stabilit după cum urmează: 50 euro/oră pentru activități care presupun nivel înalt al creativității și/sau experiență și abilități de conducere/management și se acordă pentru funcțiile/gradele profesionale de cercetător științific gradele I și II (CS și II), inginer de dezvoltare tehnologică gradele I și II (IDT I și II), profesor universitar, conferențiar universitar, director, membru în echipa de management pe funcțiile definite în cererea de finanțare; 35 euro/oră pentru activități care presupun cunoașterea aprofundată a metodelor de analiză și sinteză, precum și abilități de utilizare a acestora și se acordă pentru funcțiile/gradele profesionale de CS III, CS, IDT III, IDT, lector universitar, asistent universitar, șef program/proiect, responsabil (juridic, tehnic, achiziții, financiar) proiect; 25 euro/oră pentru activități-suport și se acordă pentru funcțiile/gradele profesionale de tehnician treptele I, II, III și stagiar (TI, II, III, TS), student etc.

Pentru primele două categorii de activități se cer studii superioare, în timp ce ultima permite și absolvirea doar de studii medii", precizează Guvernul, care adaugă că, până acum, plafoanele maxime în baza cărora se calculau costurile salariale directe la contractele de finanțare încheiate din fonduri publice erau stabilite la nivel de lună, neputând depăși 1.500 euro/lună pentru prima categorie de activități, 900 de euro/lună pentru cea de-a doua și 500 euro/lună pentru ultima.

Guvernul speră ca, prin măsurile luate, să diminueze fenomenul de „migrare a creierelor" către țări cu o salarizare mai bună pentru cercetători, dar și să încurajeze companiile care au ca obiect de activitate cercetarea, dezvoltarea și inovarea (CDI) să participe în competițiile naționale și inter-naționale pentru proiecte specifice, asigurându-se, astfel, creșterea competitivității economiei românești.

Lasă un comentariu