Este consternant că, timp de 27 de ani, niciun lider UDMR nu s-a referit în mass-media sau în discursul lor, rostit în Parlamentul României la faptul că aproximativ o suta de intelectuali ai vieții culturale budapestane, cunoscuți la nivel internațional, printre care mari creatori, mari genii europene, ca de exemplu Béla Bartók, Zoltán Kodály, Endre Ady, Mihály Babits, Dezsõ Kosztolányi și alții, au publicat, la 3 noiembrie 1918, în presa Capitalei ungare, o „Mărturisire de credință", de spirit european exemplar. Această „Mărturisire de credință" a fost adresată națiunii maghiare, în care oricât de mult ar fi regretat destrămarea Ungariei istorice, semnatarii acestui document au manifestat înțelegere față de năzuințele naționale privind eliberarea națiunilor, față de constituirea noilor state naționale, și, desigur, față de pretențiile legitime de natură socială și națională, exprimate de marea masă a românilor.
Documentul, publicat cu câteva săptămâni înaintea proclamării Marii Uniri Naționale, prin ideologia sa europeană exemplară, atrage atenția asupra faptului că schimbările, intervenite după Primul Război Mondial, în această regiune a Europei, au avut loc conform legii obiective a dezvoltării sociale și istorice, respectiv au fost inevitabile. În acest context trebuie observată și apreciată înfăptuirea, în urmă cu 100 de ani, a Marii Uniri, și este indiscutabil că negarea, ignorarea acestui act nu este o simplă greșeală, ci întunecarea minților, și nu poate fi asumată pentru nicio clipă de întreaga comunitate maghiară din România, ceea ce este confirmat și de faptele istorice. Kelemen Hunor și colegii săi din fruntea UDMR vor să fie - împreună cu premierul Viktor Orbán - mai mari maghiari, decât Béla Bartók sau Ady Endre, cu toate că, prin opoziția lor manifestată, ca maghiari înverșunați, față de Marea Unire, au dat dovadă de faptul că sunt atât de departe ca cerul de pământ de maghiarismul european al lui Béla Bartók și Endre Ady.
Este o caracteristică a politicii diletante a UDMR și trecerea sub tăcere a modului de raportare al reprezentanților progresului maghiar din Transilvania față de Marea Unire din acea epocă, precum și negarea „Mărturisirii credinței", publicată în Ungaria de progresiștii mai sus - amintiți. Reprezentanții progresului maghiar din Transilvania, din acea perioadă, au primit cu înțelegere Marea Unire din 1918. Iată, câteva exemple:
Lajos Varjassy, o personalitate eminentă a vieții politice maghiare din Arad, a susținut, în totalitate, aspirațiile poporului român pentru crearea statului național. Lajos Varjassy, prefectul din vremea aceea a județului, a subliniat într-o declarație de presă: „Consider pe cât posibil de firesc că un popor demn nu mai vrea să trăiască în robie, așa cum nici noi, maghiarii, nu am tolerat asuprirea austriacă." Un alt exemplu: în Proclamația, publicată în revista „Brassai Lapok", secuii s-au adresat românilor cu speranță: „Poporul secui, neinfluențat de politicienii fostului regim maghiar - subliniază Proclamația - va găsi calea cinstită care va conduce la fraternitatea popoarelor". Și iată un alt exemplu splendid:
Exprimându-și loialitatea și încrederea față de statul român, baronul dr. Iosif Fay, reprezentant al secuilor, în discursul său, rostit la 19 februarie 1920, într-o atmosferă festivă și de aplauze furtunoase, la prima ședință a Parlamentului Marii Românii, de la București, a declarat: „Secuii au primit cu încredere Unirea. Știind toate acestea, avem încredere că poporul secui va fi unul din principalii factori constitutivi în construirea României".
În luarea sa de cuvânt, acest politician secui, european, exemplar, a prezentat un program menit să îmbunătățească nivelul de trai al minorității maghiare din România și pentru relansarea vieții economice a acestei comunități. Dacă UDMR ar realiza numai jumătate din acest program, ar fi demn de laudă. Președintele Adunării Deputaților, istoricul Nicolae Iorga, astfel a apreciat discursul baronului dr. Iosif Fay, care a fost rostit într-o perioadă în care a avut, într-adevăr, o importanță istorică: „Domnilor, mulțumesc, în numele dumneavoastră, domnului deputat baron Fay pentru cuvintele spuse în numele secuilor, care și alături de Ștefan cel Mare au luptat la Podul Înalt, în 1475, pentru apărarea Moldovei și a românismului, și care, în cea mai mare parte sunt vechi frați ai noștri români. Îi mulțumesc pentru încrederea ce o pune în statul român, care va ști să prețuiască această încredere".
(Va urma)
