BANII ROMÂNIEI (XLV) Economia subterană și evaziunea

Din punct de vedere legal, evaziunea fiscală este definită în Legea 87/1994 „sustragerea, prin orice mijloace, în totalitate sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor și a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat și fondurilor speciale extrabugetare, de către persoanele fizice și persoanele juridice române și străine, denumite contribuabili...".

Una dintre cele mai delicate chestiuni legate de evaziunea fiscală se referă la delimitarea între evaziunea fiscală legală (licită) și evaziunea fiscală ilegală (ilicită). Deși o asemenea delimitare pare superfluă, deoarece, odată ce este incriminată, orice evaziune fiscală înseamnă înfrângerea legii, deci este ilicită, din punct de vedere teoretic se poate argumenta o asemenea distincție. Astfel, evaziunea fiscală legală ar trebui considerată ca fiind acea evaziune fiscală care reușește să evite plata obligațiilor bugetare (în totalitate sau în parte) exploatând anumite „portițe" ale legii. Evitarea plății obligațiilor bugetare prin exploatarea acestor „portițe" conduce la reducerea prelevărilor către stat, dar, în același timp, nu constituie o înfrângere a legii: aceasta înseamnă că avem de-a face cu o evaziune fiscală dar care a apărut nu prin încălcarea legii, ci prin... respectarea legii.

Se pare că evaziunea fiscală legală (care, deci, nu este incriminată) se datorează conjuncției dintre o competență (competența contribuabilului de a alege soluția cea mai avantajoasă din lege) și o incompetență (incompetența legiuitorului căruia i-au scăpat „portițele" menționate mai sus). Situația în care se poate dovedi că legiuitorul a „proiectat" portițele de evaziune fiscală în baza textului legii la presiunea unor grupuri de interese economice (lobby) și în detrimentul interesului statului nu trece, automat, în categoria evaziunii fiscale ilegale, deoarece contribuabilul a folosit un text legal pe care nu l-a încălcat, dar poate conduce la alte calificări, de exemplu la calificarea unei fapte de corupție. Așadar, deși evaziunea fiscală legală nu este incriminată în mod direct, dacă ea este efectul unui act de corupție produs la nivelul legiuitorului, atunci această din urmă faptă este incriminată. Corupția poate sta, ca urmare, la baza creării condițiilor legislative pentru existența evaziunii fiscale legale.

În ceea ce privește evaziunea fiscală ilegală, aici lucrurile sunt evidente: orice încălcare a normei fiscale, de natură să aducă prejudicii intereselor financiare ale statului trebuie calificată ca reprezentând evaziune fiscală ilegală.

(va urma)

Lasă un comentariu