Sfinții Cuvioși Mărturisitori Visarion, Sofronie și Mucenicul Oprea

Distribuie pe:

În calendarul istoric național cât și în cel bisericesc sunt file de aur a căror strălucire renaște în mari aniversări cu adânci înțelesuri, pentru credința noastră strămoșească. Un pământ, în trupul căruia au fost răsădite atâtea sfinte comori de credință în Dumnezeu și neînfricată trăire a Evangheliei, și un popor aplecat prin temperament spre cele cerești și spre viața cea de dincolo de moarte, nu se putea să nu înscrie în Sinaxarul Ortodoxiei, nume de cuvioși și mucenici, mărturisitori ai adevărului evanghelic, pietre din capul unghiului ale Bisericii române străbune. Neamul nostru a dat martiri pentru credința în Mântuitorul Hristos încă de pe vremea Daciei mediterane și a Scythiei Minor, credința religioasă a rodit cuvioși și mucenici care au umplut de binefaceri aproape tot orientul creștin, așa cum neamul românesc a dat pentru cauza lui bărbați care mai bine s-au lăsat sfârtecați între cămile sau tăiați de săbiile bosforice decât să întineze istoria cu numele lor. Roadele credinței statornice au fost nelimitate din care este suficient să spunem: că n-am avut niciodată sate sau orașe fără biserici, chiar și atunci când am știut că năvălitorii le-ar fi putut preface în ruine. Când această credință religioasă a înaintașilor a fost pusă la încercare, jertfele românești n-au lipsit de pe altarele iubirii de neam și lege, inimile tuturor bătând pentru adevărul Ortodoxiei, cu aceeași putere ca inimile primelor generații de creștini.

În secolul al XVIII - lea, când stăpânirea austriacă a Transilvaniei voia să impună românilor credința romano-catolică, între numeroșii luptători împotriva asupritorilor de neam și lege, strălucesc cuvioșii călugări Visarion Sarai și Sofronie de la Cioara și dreptcredinciosul țăran Oprea Nicolae din Săliștea Sibiului, doi dintre ei, Visarion și Oprea, găsindu-și sfârșitul în una dintre cele mai fioroase temnițe habsburgice, Kufstein (în Tirol), iar Sofronie a fost nevoit să treacă munții, sfârșindu-și viața la Mănăstirea Argeș. Pentru viața lor trăită în credința cea adevărată pe care au apărat-o cu întreaga lor ființă, aceștia au aflat „izorul vieții și ușa raiului". După reîntregirea bisericească din 1948, ideal străvechi al românilor transilvăneni, s-a putut aureola viața și activitatea acestor bărbați care n-au precupețit nimic pentru apărarea credinței străbune.

În luna octombrie a anului 1955, au avut loc în Alba-Iulia, orașul de reședință al Mitropoliei de odinioară a Transilvaniei, în prezența unor delegații ale Bisericii Ortodoxe Române, solemnitățile recunoașterii și cinstirii ca sfinți a ierarhilor Ilie Iorest și Sava Brancovici cu titlul de „mărturisitori " și cu zi de pomenire la 24 aprilie (ziua trecerii la cele veșnice a Sf. Sava), a cuvioșilor călugări Visarion și Sofronie, amândoi cu titlul de „mărturisitori ai dreptei credințe", precum și a dreptcredinciosului Oprea, cu titlul de „mucenic", toți trei cu zi de pomenire la 21 octombrie, ziua Reîntregirii Bisericești-strămoșești din Transilvania; s-a hotărât întocmirea de Acatiste ale Sfinților români; icoanele lor au fost puse în biserici și chipurile lor au fost incluse în iconografia bisericească; la otpust sunt pomeniți cu pioșenie, într-un cuvânt s-a acordat întreaga cinstire pe care o meritau. Întreaga suflare a ortodoxiei transilvănene, trebuie să aducem așa cum se cuvine cinstire acestor vrednici luptători pentru credința ortodoxă strămoșească.

Prin canonizarea sfinților a crescut prestigiul Bisericii Ortodoxe în lume, fiind o dovadă concretă, că aici în Carpați, Duhul Evangheliei a rodit în sufletele multora, modelându-i și catifelându-i sufletește, dintre care unii dându-și viața pentru ca adevărul lui Hristos să strălucească, pătimind pentru legea lor ortodoxă, pentru legea părinților lor.

Lasă un comentariu