BANII ROMÂNIEI (XLVI) Economia subterană și evaziunea

Distribuie pe:

Sintetizând toată discuția de mai sus, considerăm că se pot spune următoarele despre conceptul de evaziune fiscală:

a) evaziunea fiscală legală este o evaziune fiscală care vizează nu efectivitatea prejudicierii intereselor financiare ale statului ci, mai degrabă, vizează potențialitatea unei asemenea prejudicieri. Într-adevăr,

dacă evaziunea fiscală se produce fără încălcarea legii, rezultă, în mod logic, că programarea veniturilor bugetare nu a luat în calcul veniturile bugetare care ar putea să nu fie încasate ca urmare a prevederilor legii fiscale. Așa stând lucrurile, rezultă că interesele financiare ale statului nu au fost, în realitate, prejudiciate. Cu alte cuvinte, considerăm că evaziunea fiscală legală nu există, în sensul propriu al termenului. Propunem, în acest context, ca așa-numita evaziune fiscală legală să fie considerată ca reprezentând subevaluarea sau subîncasarea veniturilor bugetare posibile. Ca urmare, speciile de evaziune fiscală legală sunt două:

a) subevaluarea veniturilor bugetare de către legiuitor, prin lăsarea unor „portițe" de sifonare a unor posibile venituri publice, adică prin incompetență sau neglijență în serviciu (atunci când nu se poate dovedi corupția);

b) subîncasarea veniturilor bugetare de către administratorul fiscal, prin incompetență sau neglijență în serviciu (de asemenea, atunci când nu se poate dovedi corupția). Pe baza celor de mai sus, așa-numita evaziune fiscală legală pare a fi o contradicție în termeni: pe de o parte, conceptul de evaziune fiscală trimite la înfrângerea legii, deci la o situație de nelegalitate iar, pe de altă parte, evaziunea fiscală poate fi... legală. În orice caz, rezultă cu claritate faptul că, dacă evaziunea fiscală legală este comisă în mod voluntar (deliberat), atunci ne aflăm în fața unei sustrageri de venituri publice (nu contează în interesul cui, contează doar că sustragerea s-a făcut în detrimentul intereselor financiare ale statului), deci ne aflăm în fața evaziunii fiscale așa cum este ea definită de legea 87/1994, iar dacă evaziunea fiscală este comisă în mod involuntar, atunci nu ne aflăm în fața unei evaziuni fiscale, în sensul legii 87/1994, ci în fața altor infracțiuni (de neglijență în serviciu, de exemplu).

În această situație, după părerea noastră, conceptul de evaziune fiscală legală este un concept care nu are denotat (nu are corespondent în nicio împrejurare reală), deci el reprezintă o construcție semantică artificială la care ar trebui să se renunțe.

(va urma)

Lasă un comentariu