Recurs la memorie și la istorie „Ion Bozdog - românul din Urca"

Prof. dr. Ion Bozdog, cel care ne-a lăsat cutremurătorul document „Comoara dintr-un manuscris" („ASTRA și românii din Secuime"), „și-a închinat viața cauzei românești, nu pentru a i se ridica statui!". „În loc de recunoștință, a trăit numai suferință!" - scria regretatul scriitor și luptător pe baricada interesului național, Constantin Mustață, cel care a scris prefața și postfața cărții amintite.

Cine a fost Ion Bozdog? Născut la Urca - Viișoara, în anul 1891, fiu de plugar din familia unui „arbore țărănesc viguros", Ion Bozdog face școala primară la Turda, sub ocrotirea memorandistului Simion Poruțiu, secretarul dr. Ioan Rațiu, se înscrie, apoi, la Liceul Greco-Catolic din Blaj, absolvindu-l în anul 1910, urmând Facultatea de Filologie din „Mica Romă", fiind absolvent, în anul 1914. Bătălia pentru Marea Unire, de la 1 Decembrie 1918, îl găsește pe baricade, ca luptător pentru slujirea idealurilor marilor asupriți ai Transilvaniei. Între timp, devine și absolvent al Facultății de Litere și Filosofie a Universității din Cluj, secția română-latină. În anul 1918 ajunge preot la Dârja, unde-i organizator al Gărzii Naționale, fiind ales delegat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, punându-și, la 1 Decembrie, semnătura pe actul Unirii.

Îndreptându-se spre Alba Iulia, în gara Războieni se întâlnește, în tren, cu medicul de renume Iuliu Hațieganu, părinte al școlii medicale clujene, românești. La fereastra vagonului, în urale, a apărut octogenarul Badea Gheorghe de Băsești. Ion Bozdog va fi cel care relata despre dezarmarea unei gărzi ungurești, ai cărei membri au tras focuri de armă asupra trenului și au batjocorit Tricolorul românesc, relatând și despre uciderea sergentului Ioan Arion, din Agriș, în gara Teiuș, primul martir al Unirii celei Mari.

Preot, doctor în drept canonic, profesor la Liceul „Alexandru Papiu Ilarian" din Târgu-Mureș, în anul 1928 face, cu elevii „papiiști", o excursie la Roma, la Napoli, Pompei, Vezuviu, Florența, Veneția, Cetatea Vaticanului. Din anul 1927 devine președinte al Despărțământului ASTREI Târgu-Mureș, între 1928-1933 este deputat de Mureș în Parlamentul României.

Ca publicist a întemeiat gazeta „Mureș-Turda", săptămânalele „Mureșul", „Ogorul", „Astra", iar în refugiul de la Brașov, pe timpul Diktatului de la Viena, din 30 august 1940, în urma unei riguroase documentări (1942-1944), a lăsat un manuscris, „un grav strigăt de durere" - „ASTRA și românii din Secuime". A dedicat studii ample românilor de pe Valea Nirajului: „Românii de pe Niraj", „Românii uitați", „Ni se dărâmă bisericile!", „Încă o cruce", demonstrând, în urma „mecanismelor ungurizării", a „ungurizării științifice", că nume curat românești, „prin fabricile de unguri" au primit nume ungurești, ca deznaționalizare sistemică a românilor. În unele locuri, cum este cazul preotului Octavian Gherea, din Fărăgău, hăituit și întemnițat între anii 1914-1918, în pușcăriile ungurești, în ziua de Bobotează (6 ianuarie 1945) este agresat, chinuindu-l, până la lichidare, de garda coloniștilor.

Fiind unul dintre redactorii „Gazetei Transilvaniei", în acest timp al refugiului, pe baza unei aprofundate documentări în arhivele secrete, elaborează cartea „Statul polițist" (ungar), de mare interes, „dezvăluind problema colonizării cu maghiari a orașelor din Ardeal, a unor localități precum Triteni-Colonie, din jurul Turzii, chiar al Ludușului, cu referiri și documente privind Valea Nirajului și Năsăudul!». Un „trecut al hegemoniei Ungariei în Ardeal asupra valahimii mult mai numeroase." Mai precis și mai concret spus, a românilor de acasă, urmași ai celor care, la Sarmizegetusa, au închegat acest neam al nostru, românesc.

În octombrie 1944, Înaltul Comisariat pentru Ardeal îl numește prefect de Mureș, așa cum a fost și un alt mare prieten al lui, Ioan Vescan, calitate în care instaurează administrația românească, după Diktatul de la Viena, din 30 august 1940, denunțând acțiunile ostile, dușmănoase ale ungurilor, repede „camuflați în haina comunismului."

De acum înainte, drama existenței lui Ion Bozdog se va adânci tot mai mult, fiind etichetat „dușman al poporului". Mai avea de trăit doar 469 de zile, când, cel care „a ars, a sacrificat totul pentru neam", cerea disperat, printr-un memoriu, adresat tânărului Nicolae Ceaușescu, o clarificare a pensiei lui, pentru a putea să trăiască și el decent. Cel care a ținut la demnitatea neamului său n-a beneficiat de necesara înțelegere din partea regimului adus de tancurile sovietice, de reacordarea pensiei, confiscată timp de 10 ani. Dimpotrivă!

După ce peste Târgu-Mureș răsunau lozincile: „Jos prefectul burghezo-moșieresc!", „La zdup cu toți reacționarii!", pe vremea în care prin Ardealul nostru „mai mișunau hoardele lui Horthy", Ion Bozdog primește alte lovituri: trimiterea la „reeducare", la Caracal, la Canalul Dunăre-Marea Neagră, Poarta Albă, Valea Neagră, Medgidia! Un șir lung al pătimirilor. Printr-o scrisoare din 31 decembrie 1952, anul cu acea iarnă grea, geroasă, o ruga pe soție să-i trimită „o pătură, pantaloni groși, căptușiți cu piele, fular, jerseuri, pieptar cu mâneci, bocanci 43, curele, unsoare de bocanci, căciulă, ciorapi de lână și bumbac, periniță, pijama groasă, perie, pastă de dinți, ceva medicamente, pansament". Oare să ne întrebăm: de ce?

„Un amurg trist de viață" al celui care „și-a slujit neamul cu demnitate". După ieșirea din închisoare, câțiva oameni de suflet l-au angajat bibliotecar la Biblioteca Academiei Române, Filiala Cluj. „Era prea târziu, iar sub aceste adevăruri tragice, multe din planurile sale au rămas neîmplinite". S-a stins din viață la 14 aprilie 1976, fiind înmormântat în Cimitirul Central din Cluj.

„Comoara dintr-un manuscris" (ASTRA și românii din Secuime), de o valoare covârșitoare, a văzut lumina tiparului grație domnului Eugen Vescan-Viișoreanu, nepotul lui Ion Bozdog, care deține o bogată colecție de manuscrise. Un tulburător document, un omagiu adus memoriei unui înaintemergător, mare personalitate a Ardealului, luptător pentru neam, credință străbună, țară, demnitate și triumf al interesului național.

Recent, prin grija și sprijinul inimosului primar al comunei Viișoara, inginerul Ioan Roman, la Editura Casa Cărții de Știință (Cluj-Napoca, 2017), sub semnătura autorului Ioan Ciorca, a apărut cartea „In memoriam. Ion Bozdog - românul din Urca - și „Statut polițist".

Într-adevăr, un recurs la memorie și la istorie, acum, în preajma Centenarului Marii Uniri de la 1918, moment al făuririi României Mari, acea „Românie dodoloață", cum o numea Lucian Blaga. O dovadă a adâncului respect, a grijii față de un înaintaș, un luptător pe baricada adevărului și a interesului național!

 

Lasă un comentariu