Între preocupările de căpătâi ale cărturarului Vasile Netea se numără și una de maximă importanță: învățământul românesc. Vasile Netea își dă seama din plin de importanța procesului de învățământ. De învățământ depinde viitorul țării. Învățătorii erau cei care aveau rolul principal în formarea oamenilor. De modul în care sunt formați acești oameni depinde felul în care ei vor acționa mai departe în societatea românească, și, implicit, de acest lucru depinde și viitorul acestei țări.
Într-o cuvântare susținută la o Conferință, dr. Elie Miron Cristea s-a referit pe larg la nobila misiune a învățătorului, afirmând că nimic nu poate fi mai frumos decât a ți se încredința creșterea tinerelor odrasle ale poporului, decât a avea privilegiul și putința de a cultiva pe urmașii noștri pentru temelia întregii lor vieți. El atrăgea atenția asupra rolului pe care îl au și sarcinilor ce stau în fața învățătorilor din școlile românești, care au datoria de cultivare în sufletul tinerimii, a credinței ortodoxe și a tuturor măsurilor venite a oțeli iubirea poporului către Biserica strămoșească ortodoxă română, fără de care un progres temeinic al maselor unui popor obidit este exclus.
Constatăm la Vasile Netea, în cadrul preocupărilor sale pentru învățământul românesc, o implicare directă atât prin modul de a acționa, fiind învățător și apoi profesor, cât și prin scrisul său. Prin acest al doilea mijloc, Vasile Netea elogiază și alte câteva personalități implicate ca și el în această direcție a învățământului, personalități care au fost mai apropiate de el în timp. Apropiat sufletului lui Vasile Netea a fost învățătorul Ioan Pop Reteganul, născut în Reteag, județul Bistrița-Năsăud. Pentru acesta „satul era creația cea mai caldă a neamului românesc. Manifestările și viața satului i se păreau caracteristice pentru înfățișarea largă și luminoasă a sufletului românesc" (Vasile Netea, Din contribuția învățătorimii române la desvoltarea culturii naționale, Editura „Astra" Despărțământul Reghin, Târgu-Mureș, 1935, p.12). Vasile Netea îi prezintă copilăria și tinerețea lui Ioan Pop Reteganul. Acesta a făcut școala în comuna sa natală Reteag, după care continuă studiile la Năsăud iar apoi la preparandia din Gherla. „În noiembrie 1874, a fost silit să-și facă stagiul militar la reg.66 (de linie) de unde în ianuarie 1875, fu eliberat condiționat" (Vasile Netea, Ioan Pop Reteganul, bibliografie, Editura Cartea Românească, București, 1943, p.8). În 1876, este numit învățător în comuna Baru-Mare, apoi la Lisa, la Bouțarul Superior și Inferior, la școala confesională din Bucium-Șasa, apoi la Rodna Veche și la Monor. Între pre ocupările acestuia, Vasile Netea enumără câteva: grădinăritul, este un foarte mare pasionat de folclor și îi place să și scrie, fiind scriitor. Vasile Netea îi publică lui Reteganul un volum de „legende, povestiri și obiceiuri românești". Reteganul moare la 3 aprilie 1905.
Vasile Netea vorbește și de un alt reprezentat al învățătorimii române, prezentându-l întâi ca un veritabil culegător de folclor românesc, iar apoi îi prezintă opera. Culegător de folclor, autor de manuale școlare, conducător la diverse societăți, revizor școlar, director de revistă, colaborator la mai multe publicații, C. Rădulescu-Codin a fost o mare pildă de muncă și de împlinire a datoriei.
Vasile Netea evocă și personalitatea învățătorului Mihai Lupescu, originar din Moldova. „Prin Mihai Lupescu, învățătorimea română a dat culturii naționale un erou, un om ales, de pe urma căruia a rămas o mare brazdă de lumină", spunea atât de frumos Vasile Netea.
O altă personalitate evocată de Vasile Netea este și Gheorghe Bogdan-Duică. Acesta era născut în Brașov, clasele primare și liceul le-a făcut la Brașov. Vasile Netea spune despre Duică, că acesta a învățat de la Eminescu „să prețuiască poezia de dragoste, tristă, romantică, pesimistă. În nopți cu lună, condeiul lui alunecă melancolic pe hârtie"(Vasile Netea, Viața și opera lui Gheorghe Bogdan-Duică, Editura Cartea Românească, București, 1940, p.7). A făcut studii la Budapesta, apoi a fost profesor de limba română. Apoi, a fost profesor universitar la Cluj. În 1921 este numit membru al Academiei Române. A scris monografii despre Gheorghe Lazăr și Simion Bărnuțiu, de asemenea a alcătuit monografia lui Eftimie Murgu. A fost critic literar, animator al culturii românești. A fost de asemenea și om politic. Asupra caracterului său, Vasile Netea ne spune că atunci „când era mânios, când voia să înfiereze vreunui potrivnic vreo faptă fără rost, scria aspru, dur, usturător, nu cruța și nu voia să cruțe pe nimeni". De asemenea, Vasile Netea evidențiază și o altă latură a personalității sale, anume faptul că „o parte însemnată din activitatea sa postbelică a închinat-o Bogdan-Duică Bisericii Ortodoxe din Transilvania".
Acestea sunt doar câteva dintre numele de învățători și profesori pe care le evidențiază Vasile Netea, șirul lor fiind bineînțeles mai lung. Așadar, constatăm o implicare profundă a cărturarului Vasile Netea în învățământul românesc, atât prin modul său de a activa (învățător și profesor), cât și prin maniera de a scrie, referindu-se în scrisul său la toate marile realizări și marile personalități ale învățătorimii. Vasile Netea, prin tot ceea ce a făcut, conștientizând din plin misiunea sa și rolul pe care îl are dascălul în societate, a acționat cu toată puterea sa în sprijinul ideii de culturalizare a poporului român.
