ROMULUS GUGA, evocat la Răstolița!

Distribuie pe:

În data de 18 octombrie a. c. s-au împlinit 34 de ani de la trecerea în neființă a scriitorului Romulus Guga, un adevărat „descălecător" de cultură la Tg.-Mureș, atât prin valoroasele cărți de poezie, proză - în special romane - și piese de teatru tipărite și jucate, multe premiate la nivel național, cât și prin activitatea publicistică și de manageriat cultural, prin reînființarea în 1971 a revistei de cultură „Vatra", (continuatoare a revistei înființate la București, la 1 ianuarie 1884, de către I.L.Caragiale, George Coșbuc și Ioan Slavici, cu predilecție „pentru românii din Transilvania") căreia Romulus Guga i-a trasat - în condițiile eludării, de multe ori, a politicii restrictive de atunci - o traiectorie emancipată, solidă, de reală valoare estetică, și a cărui redactor șef a fost până la moartea sa prematură, din 1983.

Comemorarea sa a avut loc datorită strădaniilor scriitorului Nicolae Băciuț (care l-a avut pe Romulus Guga ca mentor, încă din anii studenției) și aceasta în baza unui proiect ce a cuprins și un Festival de Literatură „Romulus Guga", dar și evocări și comemorări în contextul unor simpozioane și pelerinaje prin locuri pe unde și-a purtat pașii cel obsedat și de timp, de trecerea lui, așa cum spune în memorabile versuri lăsate posterității: „…Atât mi-e de puțin timpul,/ Atât sunt de grăbite toate,/ Atât de ușor se strică/ Ce la naștere pare eternitate." (poezia Gravură)

Astfel, în data de 19 octombrie a.c., ora 12, o „mână" de scriitori și oameni de cultură din Tg.Mureș, Reghin, Sighișoara și Târnăveni au fost oaspeții Școlii Gimnaziale din Răstolița, localitate din județul Mureș, unde Romulus Guga a avut o casă de vacanță și unde, așa cum a spus Nicolae Băciuț, „își schița gândurile legate în special de proză și teatru".

D-na director, prof. Ioana Lircă și d-na prof. de Lb. Română, Cătălina Maria Morar (care și-a conceput și difuzat pe un ecran, în power point, un set de slide-uri menite a-l evoca pe Romulus Guga) cărora s-a adăugat ulterior și harnicul primar, dl. Ioan Lirca Marius, au fost gazde ospitaliere, desigur alături de câteva zeci de elevi, din cei 207, cât are școala.

Elevii, îndrumați de aceeași profesoară de Lb. Română au recitat poezii de Romulus Guga, precum: „Gravură", „Ochiul negru", „Iarna, pe botul lor, roșie", „Să ne bucurăm", dar și versuri proprii gândite într-un colaj evocator. Scriitorul Nicolae Băciuț, care a condus, firesc, manifestarea, a făcut apel la memorie: „Romulus Guga venea destul de des aici, vara. În ultimul an de viață a venit în august și septembrie. Ne-am întâlnit în foișorul casei de vacanță și am povestit diverse. Era senin și nu avea spaimă de moarte. Îmi vorbise și de un roman în manuscris, „Străbunicul din cămară", care acum este, probabil, în arhiva familiei."

D-na prof. dr. Adriana Loredana Dan, inspector școlar, și-a prezentat recenta sa apariție editorială „Romulus Guga - publicistul și dramaturgul", Ed. Nico, 2017, fragment din lucrarea sa de doctorat. Printre altele a vorbit și de lucrări neterminate ale lui Romulus Guga, printre care „Candelabru" (teatru) și „Prințul incinerat" (roman). Titlul acestui ultim manuscris neterminat m-a dus cu gândul într-o zonă speculativă, mai ales că Romulus Guga, ca o voință proprie a fost incinerat, după moarte, urna cu cenușă, fiind depusă într-un loc/ „mormânt" din Răstolița, vizitat, de asemenea, de scriitorii mureșeni.

La momentul comemorativ și-au mai adus contribuția prin evocări, dar și prin versuri proprii și cuvinte înțelepte: preotul Vasile Chiorean din Reghin, „slujitor nu doar al bisericii, ci și al culturii", după cum l-a prezentat Nicolae Băciuț; preotul dr., fost protopop al Tg.-Mureșului, Nicolae Gheorghe Șincan, care a avut un „cuvânt de învățătură"; d-na Sorina Bloj, director al Bibliotecii „Petru Maior" din Reghin, care a citit din cea mai recentă carte a sa de versuri, „Îndorostenita", poeme, Ed. Nico, 2017; d-na Maria Bolzan, cercetător etno-folcloric, cea care „adună energiile creatoare din satele românești din zona Reghinului" (apud N. Băciuț); prof. dr. Cristina Sava, cea care a mărturisit că „puterea lăuntrică a lui Guga" a îndemnat-o să scrie; doamnele Gabriella Costescu și Ana Munteanu Drăghici, poetesele Sighișoarei, cele care au venit din „perla Transilvaniei" cu frumusețea cuvintelor lor de sărbătoare; poeta și graficianul Viorica Șutu, de la Târnăveni.

„Ne poziționăm cu respect și prețuire pentru Romulus Guga. Posteritatea depinde nu numai de opera scriitorului, ci și de felul cum este gestionată memoria lui", a menționat același omniprezent Nicolae Băciuț. În acest context acesta și-a exprimat încă o dată dorința ca școala din Răstolița să poarte numele lui Romulus Guga, mai ales că în urmă cu ceva ani, în fața școlii comunei de pe valea Mureșului superior s-a dezvelit un bust al acestuia (autor Simion Moldovan), bust mutat în prezent lângă Primăria din localitate.

După putințe, și cel ce semnează aceste rânduri, și-a adus modesta contribuție la momentul evocator Romulus Guga, de la Răstolița. 

Lasă un comentariu