Adu-mi aminte să nu mă răzbun singur

Odată m-am dus la duhovnic, verde de supărare, ofensat pânâ în măduva oaselor, cu scrâșnetul răzbunării în inimă, spunându-i că nu mai pot suporta. Cineva mă jignea fără măsură, uneori în glumă, alteori în serios. Toate acestea însă clădeau în mine un sentiment masiv de neîncredere, de ură și de judecată comparativă. Părintele m-a ascultat atent, fără niciun gest, până am pus în sfârșit punct mărturisirii. Apoi a oftat adânc și a zis:

- Promite-mi că vei asculta și vei urma întocmai un sfat extras din Sfânta Scriptură, mereu și mereu, că te vei întoarce mereu la el în gând și în lucrare. Am zis:

- Promit.

Și părintele duhovnic și-a făcut semnul Sfintei Cruci și a zis: „Și m-am făcut ca un om ce nu aude și nu are în gura lui mustrări" (Psamul 37, 14). Și zice Scriptura: «Prea iubiților, nu vă răzbunați singuri; ci lăsați să se răzbune mânia lui Dumnezeu; căci este scris: Răzbunarea este a Mea;

Eu voi răsplăti, zice Domnul." (Rom. 12,19).

Lasă un comentariu