TUNELUL TIMPULUI - OAMENI, LOCURI, LEGENDE, CIUDĂȚENII ȘI OBICEIURI TRĂITE PE PĂMÂNTUL PERSAN (XXVII)

Iranul, ca țară, își îndeplinește rolul de placă turnantă a comerțului și a mediului de faceri cu Orientul Mijlociu, zona Caucazului și Orientului Îndepărtat, aflat în inima coridorului comercial dintre Europa și Asia, printre care și România. Planurile strategice privind dezvoltarea economică și a infrastructurii Iranului, nu au fost puține. Ele vizau valorificarea materiilor prime din subsolul unei întinderi uriașe, sub deviza „petrolul e libertatea noastră", a calcarului și clorurii de sodiu, existente din belșug în deșert. „Soda AS" fabrică construită în totalitate de România pe marea platformă industrială „FERTILIZER FACTORY" reprezenta ansamblul de operații chimice, mecanice și fizice care transformau calcarul în var (CaO), dioxid de carbon (CO2) și sarea (NaCl), în sodă calcinată, sodă grea și bicarbonat de sodiu, necesare Iranului, și cu foarte mari cereri la export în Asia Centrală și Orientul Mijlociu.

Proiectarea, construirea și punerea în funcțiune a acestei fabrici în plin deșert nu a fost o treabă ușoară pentru România. Problemele tehnice și de exploatare a instalațiilor au continuat mult după efectuarea probelor tehnologice în condițiile unui personal necalificat și fără nicio experiență în domeniu. M-am confruntat „fierbinte" cu acest personal pe care trebuia să-l instruiesc și să-l calific la locul de muncă. Foarte multe „probe de casă" cu nervi, răbdare și stres, satisfacții și dezamăgiri. Epopeea acestora a durat mult, este adevărată și trăită la cote de zbucium, îngrijorare și frământări permanente, zi de zi, noapte de noapte, ceas de ceas. Dintre multiplele întâmplări, amintesc doar una: cazat la Park Hotel Shiraz, în miez de noapte, domnul de la recepția hotelului mă sună disperat: „Mister Piters: ziad, ziad, rafte poin" (Domnule Petre, repede, repede, vino jos). Mă echipez în regim de urgență și cobor la recepție, aici mă aștepta șoferul de pe mașina de intervenție a fabricii, domnul Mortezan, brunet, cu părul creț și cu mustața proaspăt rasă, precipitat și foarte grăbit: „Berim SODA-AS, kure șumare se heiily mariz, agae Eng. Azorian ungea", (Mergem la fabrică, cuptorul numărul trei este foarte bolnav, domnul inginer Azorian este acolo). Ajuns la uzină, de la distanță văd fum negru la distribuitorul de gaze de la partea superioară a cuptorului. Cunoșteam fenomenul, dar nu știam ce mă așteaptă! Mă duc în sala de comandă, îmbrac salopeta și casca de protecție, discut cu personalul de serviciu și cu domnul inginer Azorian, director în Ministerul Petrolului și al Industriei Chimice iraniene care răspundea de această prețioasă investiție. Domnia sa făcuse deja un program de redresare tehnologică, lăsat la dispoziția maiștrilor de tură, scris în limba persană. Rog maistrul de tură să mi-l traducă. Era un program total neadecvat deranjamentului tehnologic în cauză. Îi reproșez domnului Azorian inadaptabilitatea programului său: domnule inginer, cu scuzele de rigoare, de acum eu fac acest program, de aceea sunt aici și nu am să plec până la normalizarea funcționării cuptorului, există riscul să omorâm oameni prin intoxicare cu oxid de carbon!!! Deci, eu sunt incapabil, mister Piters, îmi răspunde domnul Azorian; - Nu, îi răspund eu, nu aveți experiența necesară domnule inginer, am programul meu, și tot eu am să-l pun în aplicare. Toți cei de aici trebuie să vă conformați, REPET, de aceea sunt aici. După acest dialog, domnul Azorian, om cu 40-50 de mii de dolari pe lună, foarte nervos, se îmbracă și pleacă mânios la Shiraz!

Deranjamentul se datora lipsei de supraveghere tehnologică, nerespectarea raportului de ardere CH4:aer (1:12), aglomerările calcarului din cauza dioxidului de siliciu (SiO2) (așa ziși „ursi", crearea de zone preferențiale ale gazelor de ardere, ardere incompletă, creare de goluri și căderi pronunțate, dar și periculoase din cauza încărcăturii cu calcar a cuptorului, scăderea concentrației dioxidului de carbon cu consecințe grave în procesul de carbonatare. În concluzie, o mare „dandana"! Procesul de remediere a situației întocmit, coordonat și supravegheat îndeaproape de mine a durat din dimineața zilei, de la orele 3-4 dimineața, până noaptea târziu în jurul orei 24. În tot acest timp, domnul inginer Azorian, mânios, ținea permanent legătura cu maistrul de serviciu (ce și cum), ce măsuri am luat și cum se prezintă cuptorul? La orele 22-23, maistrul de tură îi raporta domnului Azorian: cuptorul funcționează normal. În mai puțin de o oră, domnul Azorian se prezintă în ușa uriașei săli de comandă, exclamând cu putere și mare bucurie: „My frient" (...) FELICITĂRI, de acum ești prietenul și fratele meu, du-te și te îmbracă, te invit la masă, era și cazul, după 24 de ore. La masă, domnul Azorian de obârșie armean curios mă întreabă: Așa-i că tu ești armean? Nu, nu, domnule inginer, sunt român get-beget. Nu se poate... îmi răspunde domnul Azorian, ești armean, dar nu știi dumneata!!! (confuzia se datora terminației numelor „an" și a mea și a domniei sale).

- va urma -

 

Lasă un comentariu