BANII ROMÂNIEI (XLVIII) Economia subterană și evaziunea Avem suficienți bani, doar trebuie să-i colectăm!

Un adevărat cod al evaziunii fiscale a fost introdus în legea contribuțiilor directe și celelalte legi de impozite și taxe. Legea contribuțiilor directe din 1933 clasifică abaterile de la legi în contravențiune simplă și contravențiune calificată. În literatura juridică a vremii se făcea diferența între infracțiunea fiscală, abaterea fiscală și evaziune.

Astfel, infracțiunea fiscală era considerată „orice abatere, neascultare a legilor fiscale sancționată cu o pedeapsă fiscală, neurmarea sau nesupunerea la legile fiscale putând să rezulte fie dintr-un fapt de abstențiune, fie dintr-o acțiune". Se aprecia că infracțiunea fiscală apare ca o consecință a dreptului pe care îl are statul de a impune si de a pedepsi. Sancțiunile pentru astfel de fapte erau amenzile, care mergeau până la de patru ori impozitul la diferența venitului sustras. Pentru actele de corupție împotriva agenților fiscali era prevăzută închisoarea contravențională.

La 29 decembrie 1947 o nouă lege vine să sancționeze evaziunea fiscală; legea 344 care era foarte aspră urmărind cu toată seriozitatea pe evazioniști și pe toți cei ce nu-și respectau obligațiile față de stat, dând însă posibilitatea celor în cauză să intre în legalitate și să-și lichideze obligațiile fiscale, chiar dacă s-ar fi retras în trecut, în tot sau în parte, de la plata impozitelor. Faptele de evaziune erau asimilate crimei de sabotaj și se sancționau cu pedepsele prevăzute în legea pentru reprimarea speculei și a sabotajului.

Tranziția la economia de piață a țărilor care au avut economii centralizate implica schimbări esențiale în toate domeniile vieții economice și sociale. Așadar, reforma economică trebuie să aibă neapărat ca o componentă esențială și reforma fiscală care să permită întărirea administrației fiscale prin existența unui sistem fiscal care să conducă la eficiența activităților economico-sociale. Promovarea unei reforme fiscale în țările aflate în tranziție la economia de piață trebuia să constituie una din prioritățile majore.

Etapa tranzitorie de la economia dirijată la economia de piață, caracterizată prin modificări structurale ale relațiilor economice, favorizează faptele ilegale, îndeosebi corupția, traficul de influență, înșelăciunea și, desigur, evaziunea fiscală.

Introducerea la 1 iulie 1993 a T.V.A. a dus la orientarea agenților economici spre reducerea consumurilor, la disponibilizarea resurselor în economie, la stimularea exporturilor și nu în ultimul rând la îmbunătățirea disciplinei financiare".

Cum se prezintă situația în prezent?

Extrem de gravă!

Conform declarațiilor domnului Gabriel Biriș - fost secretar de stat în Ministerul de finanțe în guvernul Dacian Cioloș: „Evaziunea fiscală este o frână serioasă în dezvoltarea economică a României. Iar asta face ca tot efortul de a reduce poverile fiscale și încercările de stimulare să rămână doar pe hârtie. Dimensiunea evaziunii este atât de mare încât a ajuns să fie estimată la jumătate din bugetul de stat. Concret, cu fiecare secundă care trece economia pierde de pe urma evazioniștilor 503 euro, adică mult peste câștigul mediu lunar al unui român.

Anual se risipesc în buzunarele băieților deștepți 16 miliarde de euro. Și asta este doar 70% din evaziune, recunoscută și calculată de specialiști. Dacă mai punem la socoteală și restul de bani negri pierduți din cauza criminalității economice organizate, nota de „neplată" ajunge la 23 de miliarde de euro pe an. Astăzi, după eforturile de combatere a evaziunii, România încă colectează sub 60 la sută din ce ar trebui colectat din toate soluțiile care au fost implementate pentru combaterea evaziunii în ultimele luni și în ultimii ani. Cum se face la noi combaterea evaziunii? Începem cu bonurile fiscale, începem să închidem restaurante, începem să creăm valori după care dăm înapoi, modificăm modificările, creăm neîncredere. Concluzia este că avem bani, trebuie doar să-i colectăm. Odată strânși la buget, s-ar putea reforma sectoarele importante, de care România are atâta nevoie. Zilnic am putea construi 5 kilometri de autostradă. Lunar, infrastructura s-ar îmbogăți cu 150 de km noi. O dată la 2 zile, România ar putea avea un spital universitar, unde s-ar trata sute de mii de pacienți. Iar dacă banii pierduți s-ar întoarce în economie, în mai puțin de două zile ar fi bani destui pentru a plăti tratamentele bolnavilor de cancer. Pe partea de educație, lucrurile ar evolua semnificativ. În 100 de zile am strânge banii necesari pentru a școlariza cei 250.000 de analfabeți ai României. Mai mult, s-ar putea construi zilnic 5 școli moderne".

(va urma)

Lasă un comentariu