No comment Să vină DNA, pe Daea să îl ia!

Distribuie pe:

După 100 de zile de administrare a trebilor țării, Guvernul a meșterit un amplu raport de activitate, un bilanț în care ni se explică, „punctual", cât de bine o ducem, cât ne-a crescut nivelul de trai și cât o să ne mai crească, pe termen mediu, lung și nelimitat.

Din cuprinsul celor 46 de pagini câte numără documentul, rezultă nu numai că suntem fruntași pe ramură europeană la creșterea economică, dar în absolut toate domeniile de activitate lucrurile s-au adâncit, s-au lărgit, s-au lățit și au fost înregistrate nenumărate „succesuri" și realizări. Iar acolo unde nu s-au înregistrat realizări, au fost „demarate" proiecte, au fost instituite comisii, au fost analizate posibilități, au fost identificate noi resurse, au fost declanșate „proceduri de selecție", au fost înființate noi departamente și agenții, au fost și sunt în curs de elaborare diverse programe. A crescut încrederea generală în economie, indicele acestei creșteri fiind calculat „pe bază de sondaj" (pesemne că, ori era stricat calculatorul, ori erau piliți intervievații). În sistemul de sănătate „a început debirocratizarea" și s-au identificat (pentru a câta oară?) terenurile pentru construirea noilor spitale, sens în care s-a constituit „un comitet interministerial" pentru demararea aplicării măsurilor necesare. A fost „operaționalizată structura de achiziție centralizată", a fost definitivată „strategia privind infrastructura educațională", au fost identificate diverse surse de finanțare pentru diverse domenii, până la sfârșitul anului vor fi „absorbite" (cu nesaț) peste cinci miliarde de euro, cel puțin așa se previzionează pe hârtie. În infrastructura rutieră lucrurile stau și mai și: au fost finalizate diverse contracte de performanță, s-au făcut ceva studii de fezabilitate, un mare succes înregistrându-se în transportul pe calea ferată, domeniu în care, printre alte realizări se numără „lansarea licitației deschise pentru modernizarea subsecțiunii Apața-Cața de pe tronsonul feroviar Brașov-Sighișoara". Încât o să fie o plăcere să te dai cu trenul de la Apața la Cața sau de la Cața la Apața, care cum dorește, care cum își ia „belet". A, și să nu uităm, se află „în avizare la Ministerul Dezvoltării, Programul „Pasarela". Sau „Păsăreaua", n-am reținut chiar exact.

Ca să nu mai lungim vorba, ideea e că „creșterea economică începe să se resimtă cu adevărat în buzunarele românilor", am încheiat citatul. Chiar: legea pensiilor a fost amânată pentru o dată care va fi anunțată ulterior, în rest, toate cresc: prețurile, euro, ratele la credite, facturile la utilități etc. Toate s-au umflat, încât dau pe afară din buzunarele în care resimt românii creșterea economică. (Eurostat tocmai a constatat că avem cel mai mare deficit bugetar din UE, halal să ne fie!)

Ca să nu zică programul de guvernare că avem ceva cu el, iată părerea unui specialist, cu cifrele la el și cu toate țiglele pe casă: „Creșterea economică de 5,7% ar trebui privită ca o cifră rea. Nu e un succes, ci dovada unui insucces de management guvernamental. Dacă faci o creștere sacrificând viitorul, înseamnă că pregătești căderea", avertizează prof. univ. dr. Mircea Coșea. Cât despre noua lege a salarizării bugetarilor, aceasta agravează situația: „Nu numai că nu e sustenabilă în plată (ceea ce se și simte - n.n.), dar există marele pericol al dezechilibrării economice în viitorul an și jumătate".

…Ce dezechilibrare? Ce insucces? Doar îl văzurăm pe dl Tudose: relaxat, zâmbitor (ceea ce i se întâmplă destul de rar), a pornit să cutreiere țara, și-a cumpărat cravată nouă, a poposit într-o piață agroalimentară, a târguit ceva de-ale gurii (ori gutui, ori lămâi), o tanti i s-a plâns că-i mică pensia, dânsul a răspuns că o să-i crească la anu', a șuguit cu precupeții, trăgând cu toții concluzia că „nu mai merge cum mergea, nu mai intră cum intra". (Am crezut că n-am auzit bine, dar tot așa au auzit și vecinii de la parter, și cei de la patru). Ehe, ce să faci? Vorba strămoșului latin: Fugit irreparabile tempus, cum ar veni, adică, cu sau fără creștere economică, vremea…trece.

Totuși, totuși…Urmărind toată această telenovelă guvernamentală, părerea noastră (nu că ar ține cineva cont de ea) este că, per total, cât de cât mulțumiți de bilanț sunt țăranii. „Bătrânul" de la Agricultură, cu toate metaforele și cu ovinele lui, a mai mișcat câte ceva, atât în domeniul cultivării plantelor, cât și în cel al creșterii animalelor. Sătenii îl vorbesc numai de bine și le e drag oricând a-l întâlni; deși, se știe, de pe arătură și din literatură: de la Ion al Glanetașului până la Ilie Moromete și mai încoace, către zilele noastre, țăranul român e destul de mofturos, de sucit, de bănuitor, de ciufelnic, greu îl mulțumești, nu-l prea poți duce cu vorba, cu zăhărelul și cu #rezist.

Or, iată că dl Daea a reușit să câștige simpatia clasei țărănești, iar dl Tudose însuși îl consideră „printre cei mai eficienți miniștri" „un premiant al Europei". Ce-i drept, îl afli peste tot și la orice oră: pe ogor, pe tractor, la programul de grajd, în lanul de cucuruz, printre porodici și lubenițe, în piață, la arat, la căpălit, la recoltat, la plata subvențiilor, n-are stare.

„Azi noapte, la orele 00.00, am dat drumul la plata avansului pe suprafață pentru anul 2017. Toată rețeaua APIA a funcționat de la miezul nopții în toată țara și, până în prezent, au primit avansurile 24.464 de fermieri dintr-un total de 885.000…", a explicat, acum câteva zile, dl Daea, cu satisfacția datoriei împlinite…

…Stop cadru! Ia stai un pic! La 00.00? Cum, adică, toată rețeaua APIA a funcționat la ora aia? Și nimeni nu s-a sesizat, din oficiu sau prin denunțătorii de serviciu? Ce-au făcut dl Daea și rețeaua? Au efectuat plăți… noaptea, ca hoții ? Auzi, dumneata, să dai drumu' la subvenții în crucea nopții, în toată țara (inclusiv pe ruta Cața - Apața?!), să n-apuce „serviciile" să se organizeze, Facebook-ul să se mobilizeze, piețarii să protesteze și Bruxelles-ul să analizeze?

Bine, dar aici e vorba de încălcarea statului de drept, nu vă dați seama? Acest bătrânel simpatic trebuie grabnic „înhățat", „decapat", să se învețe minte, al'dată să nu se mai apuce să dea cu banii în populație, noaptea, pe șestache. Curat murdar, coane Petrică!

Să vină DNA, pe Daea să îl ia! Ce să mai…

 

Lasă un comentariu