Pentru că anul acesta este anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești, îi închinăm un „remember" pictorului Virgil Simionescu, cel care a pictat sfintele icoane de la Catedrala Mare, la iconostas. Ca punct de plecare apelăm la amintirile pictorului Aurel Ciupe (1900-1988), pentru că Virgil Simionescu a fost primul lui profesor de pictură după Primul Război Mondial, a fost concetățeanul lui, au locuit amândoi în Lugoj, l-a admirat și l-a respectat. Apoi, Aurel Ciupe a încercat ca prin activitatea sa, în afara creației picturale, să edifice școlii de arte plastice muzee și expoziții de pictură, pentru că n-a uitat că în perioada în care a trăit Virgil Simionescu aceste instituții lipseau în Transilvania.
Virgil Simionescu s-a născut în Banat în 1881, în satul Sladona Română, lângă Făget. Și-a făcut studiile liceale la Lugoj, apoi a plecat la München unde a urmat între 1902-1906 cursurile de pictură la Academia de Arte Frumoase, aceeași Academie pe care a urmat-o și pictorul Nicolae Tonitza (1886-1940), diferența de vârstă între ei era de cinci ani. Am făcut această analogie pe care am să o menționez prin cele de urmează. După venirea acasă din Germania, Virgil Simionescu a rămas acasă în Banat. Dacă soarta l-ar fi îndreptat spre București, așa cum au făcut-o scriitorii Ardealului, ar fi fost alături de generația timpului său. Cu temeinicia cunoștințelor în ale meseriei și cu hărnicia care îl caracteriza ar fi rămas în posteritate ca unul dintre cei mai realizați artiști plastici ai picturii naționale moderne.
Acasă la Lugoj și-a încercat talentul cu pictura de șevalet, dar cine să comande pictura de șevalet la începutul secolului XX în Lugoj, unde altundeva să expună când lipseau sălile de expoziții. Așa a trecut la pictura bisericească pentru tot restul vieții. Aici Virgil Simionescu, fost deosebit de rodnic, a pictat nu mai puțin de 48 de biserici în decursul carierei sale, printre care Biserica Episcopală din Lugoj. A abordat un stil personal, un fel de neobizantinism, sau academism de ținută müncheneză. Aduce o nouă viziune mai sintetică mai evaluată ca factură picturală. Unele probleme legate de preocupările în domeniul artei monumentale și le clarifică în prelungite și stimulative discuții purtate cu bunul său prieten, reputatul pictor transilvănean Octavian Smigelschi (1866-1912).
A muncit enorm, a avut o viață grea. S-a cățărat pe schele ca să-și câștige existența lui și a familiei. Tot de la pictorul Aurel Ciupe știm, că în momentul în care și-a anunțat familia că vrea să devină pictor și nu avocat cum dorea familia lui din Lugoj, tatăl său, avocatul Aurel Ciupe i-a spus „vrei să fii sărac ca Simionescu". După înfăptuirea Unirii tuturor românilor a fost numit profesor de desen la Liceul „Coriolan Brediceanu" din Lugoj. Speră că după pensionare, eliberat de grijile materiale să se dedice picturii de șevalet, dar a murit în plină putere de muncă în 1941.
Iconostasul de la Catedrala Mare are partea de sculptură realizată de tânărul sculptor din Nazna, Octavian Bobletec, împreună cu sfintele icoane realizate de Virgil Simionescu ne-au lăsat o operă de artă monumentală de o neasemuită frumusețe. Atunci când într-un lăcaș de cult există atâta frumusețe, altfel te poți ruga, sufletul se înalță mai ușor spre Dumnezeu.
