DE CE IUBIM… PISICILE?

Distribuie pe:

„Cum să crezi că nu există suflet în spatele acestor ochi atât de strălucitori?" (Théophile Gautier)

Pisica este unul dintre cele mai îndrăgite animale de companie din întreaga lume. Este jucăușă, tandră, inteligentă… Dar, poate nu știați că…

• Cea mai bătrână pisică din lume a trăit 36 de ani. Cea mai grasă a cântărit 23 de kilograme.

• O pisicuță care se naște cu ochi albaștri își poate schimba culoarea ochilor, câteva luni mai târziu.

• Pisicile pot mirosi cu nasul, dar și cu așa-numitul Organ al lui Jacobson, aflat chiar în spatele dinților din față, aproape de cavitatea nazală.

• Pisicile dorm între 16 și 19 ore pe zi.

• Pisicile pot scoate peste 100 de sunete diferite.

• Pisica poate sări de șapte ori înălțimea ei.

• Când pisica își freacă capul de o persoană sau de un obiect, ea vrea să demonstreze că acestea îi aparțin.

• Când pisica stă cu burta în sus, ea ne dă de înțeles că se simte în siguranță și că ne iubește.

• Pisicile se eliberează de stres zgâriind un obiect vertical (de exemplu, trunchiul unui copac). Această mișcare le activează circulația sanguină și le revigorează corpul.

• Pisicile sunt mai „ascultătoare" față de femei deoarece percep mai bine sunetele mai înalte.

• Pisicile „sâsâie" pentru a se proteja și pentru a ne arăta cât sunt de periculoase.

• Pisicilor le place „să frământe" cu labele din față. Este un lucru pe care îl învață „din fragedă pruncie": prin această mișcare, puii primesc mai mult lapte de la mama lor.

• Pisicile au apărut pe Pământ înaintea câinilor.

• În Egiptul Antic, când o femeie era foarte frumoasă, i se spunea „pisică". • Pentru a fi și mai frumoase, femeile își pictau linii în dreptul ochilor, pentru a semăna cu pisicile. Acest obicei se păstrează și azi.

• În secolul al IX-lea, regele Henry I al Saxoniei a hotărât ca amenda pentru uciderea unei pisici să fie de 6 coșuri de porumb.

• În Egiptul Antic, uciderea unei pisici era pedepsită cu moartea.

• Pe timp de noapte, pisicile văd de 6 ori mai bine decât oamenii deoarece ochii lor amplifică chiar și cea mai slabă lumină.

• Unele pisici își aruncă granulele din vasul cu mâncare. Simulează, astfel vânătoarea, și o fac din joacă ori din plictiseală.

• Sunt pisici cărora le place să agite, cu laba, apa din vas. Aceste pisici vă „informează" că le place apa curgătoare, fiindcă simt ele că e mai sănătoasă.

• Este un vechi instinct al pisicilor. Unele magazine comercializează fântâni pentru pisici.

• Pisicile au mai multe oase decât oamenii: au 290 de oase, pe când oamenii au 206.

• Mustățile, genele și coada le ajută pe pisici să-și păstreze echilibrul. Uimitoarea lor agilitate se datorează celor 500 de mușchi pe care îi au în dotare.

• Pisica supraviețuiește mai ușor căderii de la o înălțime mare decât de la una mică. Potrivit estimărilor, e nevoie de o înălțime de 8 etaje pentru ca, în cădere, pisica să ajungă la o poziție ce-i permite „să aterizeze" în picioare.

• Simțul mirosului este de 15 ori mai dezvoltat la pisici decât la oameni.

• Majoritatea pisicilor cu ochi albaștri sunt surde.

• Vârful nasului diferă de la o pisică la alta, ca și amprentele, în cazul oamenilor.

• Regimul alimentar al pisicii trebuie să fie bogat în grăsimi deoarece organismul lor nu produce lipide.

• Pisicile au 32 de mușchi în urechi, pe care îi pot direcționa spre sursa sunetului.

• Pisicile nu simt gustul dulce al alimentelor. Nu le oferiți ciocolată, dacă nu vreți să fiți tratat cu refuz.

• O pisică din Texas, numită Dusty, a avut peste 420 de pisoi, ultimilor 7 dându-le viață pe când avea 18 ani.

• Ciocolata, cafeaua și aspirina sunt otrăvitoare pentru pisici.

• În Asia, pisicile negre sunt simbolul norocului.

• În lume viețuiesc peste 500 de milioane de pisici domestice. 95% dintre proprietarii de pisici recunosc că vorbesc cu ele.

Iulius Caesar, Henry al II-lea și Napoleon sufereau de felinofobie (teama de pisici). Când vedeau o pisică, aproape leșinau.

(Traducere - cattime.com, cats.org)

…Oameni și mâțe

• Pisica are propria ei părere despre oameni. Nu spune prea multe, dar îți poți da seama și singur că n-ai vrea să auzi tot adevărul din gura ei. (Jerome K. Jerome)

• După cum știe orice stăpân de pisică, nimeni nu poate stăpâni o pisică. (Ellen Perry)

• Pentru a face baie unei pisici, e nevoie de forță, de perseverență, de putere de convingere și… de o pisică. Acest din urmă ingredient este, de obicei, cel mai greu de obținut. (Stephen Baker)

• Un pisoi e atât de flexibil încât ai impresia că e dublu: partea din spate pare alt pisoi, cu care se joacă partea din față. (Henry David Thoreau)

• Dintre toate ființele pe care le-a creat Cel de Sus, una singură nu poate fi făcută sclavă a biciului. Aceea e pisica. Dacă omul ar putea fi încrucișat cu pisica, ar avea de câștigat; pisica ar avea de pierdut. (Mark Twain)

• Pisicile sunt mai inteligente decât câinii. Nu poți convinge opt pisici să tragă o sanie pe zăpadă. (Jeff Valdez)

• Pisicile sunt ființe extrem de delicate și, de aceea, sunt expuse la multe boli. Dar n-am auzit niciodată că o pisică ar fi suferit de insomnie. (Faith Resnick)

• Se dovedi, curând, că ori de câte ori era ceva de lucru, pisica se făcea nevăzută. (George Orwell - Ferma animalelor)

• Câinii au stăpâni, pisicile au… personal de serviciu. (Anonim)

• Oamenii care urăsc pisicile, în viața de apoi vor fi șoareci. (Faith Resnick)

• Câinii se cred oameni. Pisicile se cred zei. (Anonim)

• Oricât de dur m-aș purta cu oamenii, niciodată n-aș fi în stare să rănesc sentimentele unei pisici. (A. L. Rowse)

• Nu există pisici obișnuite. (Colette)

• Unii oameni spun că pisicile sunt ticăloase, diabolice și crude. Adevărat… mai au și alte calități excepționale. (Missy Dizick)

• Dacă ești demn de afecțiunea ei, pisica îți va fi o bună prietenă, dar niciodată o sclavă. (Théophile Gautier)

• Dacă un câine îți sare în poală, este pentru că te îndrăgește; dacă o pisică face același lucru, este pentru că în poala ta este mai cald. (Alfred North Whitehead)

• În antichitate, pisicile erau venerate ca și zeii și niciodată n-au uitat acest lucru. (Necunoscut)

• De-ar fi-n lume numai mâțe - tot poet aș fi? (Mihai Eminescu)

• Sunt seri în care-ți pare rău că nu ți-ai cumpărat o pisică. (Eugen Ovidiu Chirovici)

• Și totuși, băutura preferată a pisicii este laptele, nu ceaiul de coada șoricelului. (George Geafir)

• Mi s-a spus că procedura de dresaj a pisicilor este foarte dificilă. Nu e deloc așa. Pisicii mele i-au trebuit numai două zile ca să mă dreseze. (Bill Dana)

Lasă un comentariu