Spunea cineva că este preot și la fiecare slujbă primea flori de la enoriași pentru vazele de pe masa Sfântului Altar, sau de la icoane. Îi plăcea mult părintelui ca biserica să miroasă a flori. Într-o zi, după slujbă, a venit la el un băiețel, cam de 10 anișori și i-a zis:
- Părinte, ce faci cu atâtea flori? Le arunci? Dacă da, îmi dai și mie un trandafir, te rog?
A luat părintele un trandafir și l-a dat copilului. Apoi, l-a întrebat ce face cu el?
- Vreau să îl dau lui bunica. Mami și tati au divorțat și am stat la început cu mama. S-a recăsătorit și m-a trimis la tata, dar el nu a vrut să stau cu el.
M-a trimis la mamaia. Ea e bună cu mine. Îmi dă să mănânc și are grijă de mine. O iubesc mult și vreau să îi dau o floare.
Când a terminat povestea, părintele era copleșit. Avea ochii în lacrimi: „E cel mai frumos lucru pe care l-am auzit în viața mea, mărturisea preotul. Doar o floare nu e destul. Ia, te rog, toate florile de aici. Bunica le merită! Tu le meriți.
