TUNELUL TIMPULUI - OAMENI, LOCURI, LEGENDE, CIUDĂȚENII ȘI OBICEIURI TRĂITE PE PĂMÂNTUL PERSAN (XXVIII)

Ultima incursiune, episod pe care l-am trăit și petrecut într-o familie de beduini cu inflexiuni tribale, stăpâni incontestabili ai deșertului, triburi unice capabile să se adapteze condițiilor dificile din imensa „mare fără apă", oameni fără țară, cunoscuți încă de pe vremea lui Herodot, a fost la o cină în miez de seară. Ca să ajungi la ei parcurgi mulți kilometri pe șosea care, încetul cu încetul, lasă civilizația, trebuind să străbați drumuri și cărări bătătorite de nisip și vânturi, pe unde pământurile dimprejur, capătă o tentă selenară roșiatic-gălbuie, din cauza oxidului de fier asociat cu siliciul și carbonatul de calciu. La capătul acestor drumuri spre inima deșertului în colibele și corturile beduinilor și nomazilor acestor teritorii se află ultima legătură cu civilizația. Oamenii care trăiesc aici sunt mereu conectați cu natura și valorile autentice ale vieții simple - departe de nebunia, monstruozitățile și supliciul societăților occidentale.

După câteva ore de mers cu mașina, la întunericul care se căscase peste feliile de pământ stâncos și nisipul fierbinte, acolo unde și ziua și noaptea se scurg în clepsidra aurie a timpului și unde „sfinții deșertului" au creat omenirii Calea cea Dreaptă. La lumina farurilor mașinii, conduse de eminentul inginer Damian Șerbănescu, șeful grupului de specialiști români la Shiraz, reperăm primul beduin călare pe un catâr, la răscrucea dintre civilizații și de locul foarte apropiat unde trebuia să ajungem.

De-a dreapta drumului bătătorit de istorie, un beduin între două vârste, cu un băiețel și prietenul lor, un cățeluș, strânsese oile într-un țarc. În sfârșit, ajungem la locul propus, colonia de corturi și colibe ale unui trib de beduini, bine închegat și populat pe măsură. Mulți copii goi, gălăgioși cu piciorușele goale, bronzați și arși de soare, zburdând pe o plajă cu nisipul fierbinte, într-o gălăgie infernală, imposibil de a fi înțeleși. Ne oprim câteva clipe să admirăm acest tablou viu medieval, demn pentru cea mai veritabilă pictură, în cel mai mirific loc de pe pământ și neasemuit decor, numai acolo unde,

într-adevăr „viața bate filmul".

Împreună cu colegul, șeful și prietenul meu, curioși și cu bune intenții, îmbrăcați simplu, parcăm mașina și apoi ne plimbăm printre corturi pe niște alei despărțitoare pentru a stârni interesul stăpânilor corturilor și acareturilor acestora. În foarte scurt timp, un bătrân beduin, trecut de 85 de ani, se îndreaptă spre noi.

Salutându-ne cu plecăciune „Salam aleycum", ne întreabă politicos: „Aga, șoma ci, ci car micone ingea?" (Domnilor, dumneavoastră pe cine căutați și ce lucrați pe aici?). Îi răspund bătrânului în farsii: suntem români, nu căutăm pe nimeni, lucrăm pentru această țară și am venit aici, pur și simplu, din curiozitate, frumusețe și respect pentru dumneavoastră." Ce frumos! Dumneavoastră străini ne căutați pe noi?! Pe noi, în această pustietate, în afară de moarte nu ne caută nimeni, trebuie să ne descurcăm singuri, așa cum a dorit Dumnezeu."

La cei 85 de ani bătrânul beduin emană multă înțelepciune amestecată cu cumpătare, dar ochii lui păstrau profund duritatea deșertului. Ne așteptam... bătrânul ne invită în cortul familiei sale în care se află doar una dintre cele 4 soții, 3 dintre ele decedate cu ani în urmă. În cort se află pe o măsuță din metal o tavă pentru jăratec în care se prepară întotdeauna ceaiul, de data aceasta ceaiul „de bun venit". Ei stau la flacăra focului și mănâncă în fața tăvii cu jăratec, își aprind țigările tot de la bucata de cărbune, încins, în lipsa acestuia bălegaru cămilelor, meditând mereu și mereu la speranță. Un băiețel a venit cu un lighean, săpun și o mică stropitoare, în lipsa apei cu nisip, pentru că apa e la mare preț. Trebuie să te speli pe mâini. Se mănâncă pe jos cu degetele, tacâmuri nici nu există. Tot la flacăra focului suntem serviți cu tot ce au ei mai bun: carne friptă de oaie și de cămilă, abaly din zer de oaie, pâinea lor tradițională coaptă pe lespezile fierbinți la soare, nelipsitul ceai, rodii și lămâi verzi.

Și apoi... a început taifasul, poveștile și legendele lor. Oameni dintr-o bucată, sinceri construiți parcă dintr-un melanj de dragoste și temeritate. Bătrânul și unii dintre vecini și-au deschis sufletul. Ne-au relatat istoria lor, ne-au răspuns la curiozitățile și întrebările noastre: conflictele dintre ei se rezolvă de propriul tribunal în care judecă cei mai vârstnici. Decizia lor este de neclintit. În cazul în care sunt nevoiți să se răzbune pe un dușman, cazuri grave, se desemnează cel care duce la capăt omorul dușmanului, respectând cu sfințenie legea lor milenară. Pentru omorârea unei femei din clan, drept răzbunare, trebuie uciși patru bărbați din clanul advers. Dacă vreuna din fetele lor nemăritate, la nivel de sfat, cel mai bătrân decide cui să-i fie încredințată în interiorul clanului, pentru că ideea de fată nemăritată este de neconceput. Asistența medicală în astfel de locuri este inexistentă. Viața în deșert i-a transformat pe nomazi și beduini în buni cunoscători ai plantelor și ierburilor medicinale, ei știu sute de leacuri provenite din ierburi, dar și beneficiul laptelui de cămilă. Legătura lor cu natura merge mai departe, aceștia îți pot spune când se apropie o furtună sau când animale sălbatice dau târcoale cortului sau turmelor de oi și capre, averea lor.

În final, câțiva bătrâni ai tribului ne spun: „Suntem mândri de locurile noastre natale și fericiți cât timp avem perne și blănuri pe jos în corturile noastre, un foc aprins, ceaiul și cafeaua fierbinți care ne protejează de căldura toridă." Ne plac lucrurile simple. Nu avem accidente pe șoselele noastre! Conștiința și oglinda să nu vă lipsească la niciun drum. Diavolii pot lua orice formă pentru cei mai puțini credincioși și care nu au o legătură strânsă cu Dumnezeu, aveți mare grijă!". Nu poți, să nu fii adânc impresionat de curățenia și starea de libertate pe care deșertul și oamenii lui o degajă. În zori de zi ne-am luat rămas bun cu dragoste, respect, condescendență și prietenie de la acești oameni, deosebiți cu mulțumiri și mare respect pentru ei.

(va urma)

Lasă un comentariu