Adevăratele povești de dragoste nu au sfârșit

Fiul unui rege se îndrăgostise de o fată săracă, dar foarte frumoasă, din regatul său. Era fiica unui brutar. Cei doi s-au căsătorit și timp de câțiva ani, cei doi soți trăiră în pace și fericire.

Dar, la moartea tatălui său, prințul urcă pe tron. Dregătorii și sfetnicii săi se înghesuiră să-l facă a pricepe că, pentru binele regatului, trebuia să-și repudieze soția iubită. Era nevoie pentru împărație, să rupă căsătoria și în locul soaței sărace, să ia pe fiica regelui vecin, un om puternic, cu armată numeroasă. Această căsătorie avea să asigure pacea și prosperitatea țării. Alungați-o, stăpâne, până la urmă nu este decât fiica unui brutar, îl sfătui prim-ministrul său. Siguranța tronului și a supușilor domniei voastre trebuie să fie pe primul loc, îi aminti ministrul de război.

Cum dregătorii insistau întruna, până la urmă tânărul rege cedă. Trebuie să te repudiez, îi spuse el soției. Mâine te vei întoarce la tatăl tău. Dar vei putea lua cu tine ceea ce ai mai de preț.

În seara aceea, cei doi mâncară împreună pentru ultima dată. Nimeni nu a scos niciun cuvânt. Femeia părea împăcată cu soarta și-i turna întruna vin în pocal, regelui. Când s-a terminat cina, regele a căzut într-un somn profund. Femeia l-a înfășurat într-o cuvertură și cu ajutorul slugilor sale l-a dus în casa tatălui ei.

În zorii zilei următoare, regele se deșteptă în casa brutarului. Cum am ajuns aici? întrebă el cu uimire. Soția îi răspunse surâzând:

- Mi-ai spus că pot lua cu mine ceea ce am mai de preț. Și ceea ce am mai scump pe lume ești tu. Pentru că cel mai frumos dintre toate lucrurile în această lume, este să întâlnești o altă ființă umană, alături de care să îți petreci tot restul vieții.

„Bărbaților, iubiți pe femeile voastre, după cum și Hristos a iubit Biserica!" (Ef. 5,25)

Lasă un comentariu