Examinarea cauzelor care conduc la „nu sunt bani" ajunge și la unul dintre cele mai speciale, dar și periculoase, fenomene existente în economia românească la nivelul unui adevărat record mondial. Studiile și rapoartele statistice internaționale nu prezintă niciun alt caz care ar depăși amploarea fenomenului românesc.
Este fenomenul evaziunii fiscale la alcool și al amploarii pe care contrafacerea acestui produs o are în consumul de pe piața românească.
Importanța și caracteristicile producției și consumului de alcool în România merită studii și analize de detaliu deoarece particularitățile acestui sector de activitate cu tradiții de lungă durată ar putea fi un adevărat „studiu de caz" pentru politicile economice ale oricărui guvern, indiferent de culoarea sa politică.
Dezinteresul guvernamental (sau poate tocmai interesul) față de transparentizarea fenomenului evaziunii fiscale la alcool și produse de alcool face ca datele statistice corecte și coerente să fie rare sau chiar inexistente. Din acest motiv, în studiul de față vom utiliza date din diferite surse (Consilii Fiscale, Asociații patronale și sindicale, statistici departamentale, presă și declarații personale ale unor reprezentanți de seamă ai sectoarelor respective). Important este că, deși apar diferențe între datele existente, acestea sunt nesemnificative și, în totalitatea lor, converg spre același trend, acela al evidențierii existenței unei enorme evaziuni.
Pentru început, considerăm a fi necesară o privire de ansamblu asupra situației actuale, cu speranța înțelegerii gravității situației în care ne aflăm dar și a necesității unor măsuri de urgență.
Producția de alcool din România este campioana evaziunii aducând prin această caracteristică a sa daune imense atât bugetului național cât și mecanismului pieței concurențiale prin loviturile letale pe care le aplică producătorilor legali, autorizați și plătitori corecți de impozite și taxe. Industria băuturilor spirtoase se poate considera unul dintre cei mai importanți piloni de susținere ai pieței negre, cu cea mai ridicată rată a evaziunii fiscale din România, chiar si în condițiile în care nu sunt luate în calcul produsele destinate autoconsumului. Conform datelor furnizate de către site-ul „Curs de guvernare", evaziunea fiscală în piața băuturilor spirtoase este de aproximativ 75% în special datorită autoconsumului din zona rurală (țuică, palincă, rachiu) dar și a existenței unor producători cu caracter „industrial" dar ilegali din punct de vedere fiscal. Evaziunea totală la impozitarea prin accize și taxă de viciu la alcool și tutun se situează la circa 0,4% din PIB, potrivit calculelor efectuate de Consiliul Fiscal pe baza datelor furnizate de INS și Ministerul de Finanțe, în 2014, ponderea evaziunii s-a ridicat la 45% în cazul băuturilor alcoolice.
Una peste alta, suma care nu a mai ajuns la buget din accize și taxă pe viciu la alcool se apropie de un miliard de lei. Utilizând datele existente în prezent se poate exemplifica faptul că la alcool, evaziunea a avut o valoare mult mai mare la alcool etilic și produsele distilate și mult mai mică la bere (unde a fost similară, totuși, celei de la țigări). Situația cea mai gravă s-a înregistrat la produsele intermediare care conțin alcool. Veniturilor din accize la această categorie au ajuns de la încasări de 106 milioane lei în 2008 la rambursări nete de accize în 2012 (adică bugetul nu a beneficiat anul trecut cu nimic).
Odată cu aderarea la UE, cuantumul accizelor aplicate la alcool a crescut rapid (de la 465,35 euro/hl alcool pur în cazul alcoolului etilic și produselor distilate la începutul anului 2006 la 750 euro/hl alcool pur în 2010, după care a rămas constant până în 2012, adică peste 60%). Cu toate acestea, Consiliul Fiscal atrage atenția că veniturile din accize colectate au crescut foarte puțin (doar cu 9% în perioada 2006 - 2012).
Care este cadrul legal de reglementare a producției de alcool și cât poate fi el considerat responsabil pentru acest grad extrem de înalt al evaziunii?
Începând cu data aderării la Uniunea Europeană, arată consultantul financiar Emilian Duca, producția de țuică și rachiuri de fructe, din vin (ori subproduse de vinificație) realizată de gospodăriile individuale pentru consum propriu a fost supusă unor reglementări speciale.
(va urma)
