Fotograful din poienile cu bujori - CIPRIAN CENAN

„Într-o zi m-am decis să mă întorc acasă, în sat. Am vrut să fac ce-mi place"

• Situată pe o rută circulată mai mult de localnici, comuna mureșeană Zau de Câmpie are parte de vizitatori, numai în cele câteva zile de primăvară, când înflorește, într-o poiană, bujorul de stepă, o plantă rară și ocrotită de lege. În rest, așezarea din podișul transilvan nu se mai bucură de curiozitatea călătorilor. Cu toate acestea, grație fotografului Ciprian Cenan, fiu al satului, păstorii, priveliștile, turmele, căprioarele și vulpile Zaului au ajuns sub ochii publicului. Sute de fotografii sunt distribuite pe internet, iar albumul tipărit cu ajutorul primăriei a ajuns și în Marea Britanie!

Un moment de răscruce

Zau de Câmpie e o așezare liniștită, adunată între dealuri golașe, care se oglindesc în luciul unui lac. În vremuri îndepărtate, apele râului au fost zăgăzuite din loc în loc și a rezultat un șir de iazuri, numai bune pentru creșterea crapilor. Lacurile

și-au tot schimbat stăpânii, iar în cele din urmă, activitatea piscicolă s-a restrâns. Mai animate sunt dealurile, străbătute de turme de oi sau arate de plugurile fermierilor. Ciprian e acolo, în vârful dealului. S-a trezit de dimineață, a mâncat în fugă, și-a luat aparatul și obiectivele și a pornit la vânătoare de imagini. „Am fost o vreme plecat din sat. M-am dus la liceu, apoi la facultate, la Târgu-Mureș. Am absolvit Științele Economice. M-am angajat la o firmă, dar nu m-am rupt definitiv de Zau. Veneam acasă la sfârșit de săptămână. Într-o zi, am avut un accident de mașină. Din fericire, nu am pățit nimic, numai mașina s-a avariat.

În loc să o duc la un service, am reparat-o în regie proprie. Mi-au rămas niște bani și m-am gândit să-mi cumpăr un aparat de fotografiat. M-a costat 2500 de lei. Am mers apoi la niște cursuri, unde am învățat câteva lucruri importante". Firea de artist a răzbătut la suprafață și l-a îndepărtat de birouri și lucrul cu cifrele.

Parada inocenței

Să facem, vă rog, liniște. Din marginea unei păduri alunecă spre poiană un șir de puncte cafenii. Punctele se mișcă spre noi. Sunt căprioare. Ciprian apucă aparatul și fixează cadrul. Căprioarele se opresc și adulmecă. Parcă simt că nu o pușcă aducătoare de moarte le țintește, ci obiectivul unui aparat de fotografiat. Pozează ca niște doamne cochete. Ciprian e mulțumit. I-a ieșit și de data asta. Căprioarele dispar după dunga dealului. Jos, lângă lac, se vede satul. Tatăl lui Ciprian a trecut la cele veșnice, iar sora lui a plecat în Italia. Acasă a rămas numai mama. Viorica Cenan. „Într-o zi am decis să mă întorc acasă. M-am gândit că pot câștiga bani și din folografii. Am vrut să fac ce-mi place, iar acum asta fac, trăind aici, în locurile acestea frumoase, pe care le bat zilnic cu piciorul și nu mă mai satur", spune, plimbându-și mâna prin aer, ca să descrie tot orizontul.

Păstorii ajunși vedete

Câinii deja ne-au simțit și ne latră. E o turmă prin apropiere, una dintre turmele Zaului, loc bogat în pășuni. Țurcanele s-au răsfirat pe versanți. Ciprian apucă aparatul și apasă butonul. Păstorii nicunei comune din România nu au fost atât de fotografiați ca păstorii Zaului de Câmpie. „La început au fost suspicioși, mă întrebau de ce-i pozez, ce fac cu pozele, cui le dau?

Apoi s-au obișnuit cu mine, au căpătat încredere. Ei au acces la internet, văd pozele, nu mi-au spus că nu le-ar plăcea", mă lămurește Ciprian, în timp ce nu contenește să fotografieze oile cu spinări roșiatice în lumina asfințitului. Mai toți ciobanii Zaului se regăsesc în fotografiile consăteanului lor.

Sunt îmbrăcați obișnuit, nimic festiv în înfățișarea lor, și stau răzimați în bâte, la fel ca înaintașii lor de acum o sută sau două mii de ani. În fundal zace, deseori, o negură deasă, mată, parcă însăși negura timpului. În marginea unei păduri, rămășiță firavă a codrilor care acopereau odinioară podișul, răsar turnurile castelului Ugron. Edificiul amintește că sătenii au fost odinioară supușii unui baron ungur, care stăpânea satele și pământurile din împrejurimi. Din acele vremuri a rămas castelul, dar și legendele care se amestecă inseparabil cu faptele adevărate. Istvan Ugron a fost ambasadorul Imperiului Austro-Ungar în Rusia, unde s-a îndrăgostit de o prințesă. A iubit-o atât de mult, încât a fost dispus să-i îndeplinească toate capriciile. A construit mărețul castel din Zau și s-a apucat să paveze drumul cu monede din aur, dar prințesa i-a semnalat că nu se cuvine ca supușii să calce pe efigia împăratului și i-a cerut iubitului ei să pună monedele în dungă. Din nefericire, prințesa a fost asasinată de bolșevici, iar baronul a trăit apoi cu o tristețe nestinsă vreodată. Castelul a fost naționalizat în anii '50 și a fost multă vreme sediul unui orfelinat. De câte ori ajunge aici, Ciprian fotografiază clădirea. Are o sumedenie de poze, cu acoperișul de țiglă deslușindu-se din neguri.

Un album pentru o mașină de pompieri

Alexandru Iurian, primarul comunei Zau de Câmpie, e un tip bonom, primitor, gata să-ți răspundă la toate întrebările. Nu-i bucuros că mulți tineri au plecat din sat. Ciprian Cenan s-a întors,e un caz rarisim, de aceea a sărit să-l ajute. A vorbit cu consilierii și toți au fost de acord să finanțeze tipărirea unui album cu fotografiile tânărului. În fond, sunt fotografii cu oamenii și peisajele Zaului. „Am votat într-o ședință să dăm bani din bugetul public pentru acest album. Acolo sunt fotografii foarte frumoase din Zaul nostru, cu bujorii de stepă, cu lacul, cu oierii noștri. Ne ajută să ne promovăm comuna.

Ne-au adus englezii o mașină de pompieri, ne-au donat-o, și m-am bucurat să am la îndemână albumul «Satul meu» și să-l fac cadou", își amintește primarul momentul întâlnirii cu delegația britanică. Fotograful a avut expoziție și la Târgu-Mureș, într-o sală a Muzeului Etnografic, iar în mediul virtual și-a postat toate fotografiile. Oricine le poate admira pe site-ul cipriancenan.com. E acolo Zaul, cu toate culorile și peisajele sale. Ciprian a luat o decizie poate greu de înțeles de tinerii care au plecat din sat la oraș, de unde nu se gândesc să revină decât, eventual, la bătrânețe. Sigur, nu face agricultură, dar a găsit o preocupare care-l bucură: face fotografii. Internetul îl ajută să-și promoveze activitatea. Cu puțin noroc, găsește și clienți convinși de calitatea imaginilor. Datorită lui Ciprian Cenan, Zau de Câmpie e mai mult decât o poiană unde înflorește bujorul de stepă. E, de acum, o lume întreagă, cu frumusețea ei străveche, reînnoită cu fiecare fotografie.

(Formula AS Nr. 1288, octombrie 2017)

 

Lasă un comentariu